Primăria și Spitalul din Rădăuți, iluminate în roz pentru conștientizarea cancerului de sân
Luna octombrie este dedicată la nivel mondial conștientizării cancerului de sân, o afecțiune care afectează profund viețile și familiile celor diagnosticați. În acest context, Spitalul Municipal „Sf. Doctori Cosma și Damian” din Rădăuți va fi iluminat în roz timp de două seri consecutive, culoarea devenind un simbol al luptei împotriva acestei boli.
Alături de spital, Primăria Municipiului Rădăuți s-a alăturat inițiativei și va ilumina sediul instituției în roz, ca partener al campaniei de conștientizare.
Reprezentanții Spitalului Municipal Rădăuți au transmis un mesaj puternic cu această ocazie: „Dincolo de luminile pe care le vom vedea în aceste două seri, mesajul nostru este unul cât se poate de serios: nu amânați grija pentru propria sănătate! Cancerul de sân poate afecta pe oricine, direct sau printr-o persoană dragă. Tocmai de aceea, informarea, controalele medicale periodice și atenția acordată oricărei modificări neobișnuite sunt esențiale.”
Instituția a explicat și semnificația gestului simbolic: „Aprindem luminile roz pentru femeile care luptă astăzi cu această boală, pentru cele care au învins-o și în memoria celor pe care cancerul de sân ni le-a luat prea devreme! Dar, mai presus de toate, le aprindem pentru ca fiecare femeie care le vede să își amintească un lucru simplu: Ai grijă de tine! Mergi la control! Nu amâna! Uneori, câteva minute acordate prevenției pot însemna ani întregi de viață.”
