Pregătiri intense pentru simularea Evaluării Naționale și a Bacalaureatului

X Simona
2 Min Read

Simulare regională a Evaluării Naționale și Bacalaureatului organizată de șase inspectorate școlare

Reprezentanții inspectoratelor școlare județene din Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui au participat, în data de 7 octombrie 2026, la o ședință de lucru online dedicată organizării simulării regionale a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și a examenului național de Bacalaureat. Simularea este programată în perioada 7–9 decembrie 2026.

Principalul obiectiv al întâlnirii a fost corelarea demersurilor celor șase inspectorate școlare și stabilirea unui cadru comun pentru organizarea simulării regionale. În cadrul discuțiilor au fost abordate aspecte legate de elaborarea și transmiterea subiectelor, transmiterea materialelor necesare desfășurării probelor, modalitățile de organizare a examenelor, evaluarea lucrărilor, centralizarea și valorificarea rezultatelor.

De asemenea, s-a discutat elaborarea unor proceduri comune, pornind de la procedura națională și adaptate specificului simulării regionale, inclusiv pentru limba maternă ucraineană în județul Suceava.

Un accent important a fost pus pe necesitatea unei abordări unitare, astfel încât elevii participanți din cele șase județe să susțină probele în condiții comparabile, iar rezultatele obținute să ofere o imagine relevantă asupra nivelului lor de pregătire înaintea examenelor naționale.

Simularea regională este considerată și un instrument util pentru cadrele didactice, oferind posibilitatea identificării dificultăților de învățare și a competențelor care necesită consolidare în perioada următoare.

Prin acest demers comun, cele șase județe își propun să asigure o organizare coerentă și transparentă a simulării și să valorifice rezultatele acesteia în beneficiul elevilor și al procesului educațional.

Inspectoratul Școlar Județean Suceava va participa la acest demers interjudețean prin implicarea inspectorilor școlari și a cadrelor didactice de specialitate, în vederea asigurării condițiilor necesare unei evaluări unitare și relevante, valorificând și experiența din anul școlar anterior.

Share This Article