Prefectul Păstrăv mulțumește pompierilor pentru intervenția de la incendiul din Burdujeni

X Simona
3 Min Read

Prefectul Sucevei mulțumește pompierilor pentru intervenția de la incendiul din Burdujeni

Prefectul județului Suceava, Bogdan-George Păstrăv, a transmis un mesaj de mulțumire și recunoștință tuturor structurilor implicate în intervenția la incendiul izbucnit la acoperișul unui bloc de locuințe din municipiul Suceava, în zona Burdujeni.

Potrivit prefectului, intervenția promptă, coordonată și profesionistă a pompierilor a împiedicat propagarea flăcărilor către apartamentele de la etajul IV și către acoperișurile și mansardele blocurilor învecinate, într-o situație în care riscul de extindere a incendiului era foarte mare. Prin rapiditatea și eficiența intervenției, pompierii au reușit să protejeze atât locuințele, cât și imobilele din vecinătate.

Un aspect evidențiat în mesaj este mobilizarea exemplară a pompierilor militari. La intervenție au participat nu doar colegii aflați în turele de serviciu sau cei chemați pentru asigurarea efectivelor, ci și pompieri care se aflau în timpul liber sau chiar în concediu și care au venit de acasă pentru a-și sprijini colegii și pentru a veni în ajutorul oamenilor afectați de incendiu.

De asemenea, pompierii au rămas la fața locului până târziu în noapte, continuând misiunea și monitorizând zona pentru a se asigura că nu mai există niciun pericol pentru cetățeni și pentru imobilele din apropiere.

Prefectul a mulțumit și pompierilor voluntari din cadrul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Adâncata, Bosanci, Salcea și Șcheia pentru sprijinul acordat în gestionarea intervenției. Totodată, au fost transmise mulțumiri pompierilor militari din cadrul ISU Botoșani, care au răspuns solicitării de sprijin și au venit cu autospeciale de lucru la înălțime pentru a contribui la stingerea incendiului și la protejarea imobilelor din zonă.

Nu în ultimul rând, au fost menționate echipajele Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, Poliției, Jandarmeriei, Poliției Locale și toate celelalte structuri și persoane implicate în gestionarea situației de urgență.

Prefectul Bogdan-George Păstrăv a subliniat că o astfel de intervenție arată cât de importantă este colaborarea între toate instituțiile responsabile de siguranța comunității și cât de important este să existe oameni pregătiți să intervină, cu profesionalism și curaj, atunci când cetățenii au nevoie de ajutor.

Share This Article