Podele duble și peste un milion de țigarete confiscate de echipele mobile AVR în Ilfov

X Simona
2 Min Read

Contrabandă cu țigarete ascunse în podelele semiremorcilor, descoperită în Ilfov

Inspectorii vamali din cadrul Serviciului Coordonare Echipe Mobile al Direcției Generale Coordonare Control Vamal, împreună cu cei ai Serviciului Echipe Mobile al Direcției Regionale Vamale București, au identificat pe raza județului Ilfov un mijloc de transport marfă în care mai multe persoane transbordau țigarete într-o autoutilitară.

În urma verificărilor, inspectorii au constatat că mărfurile se aflau în compartimente special amenajate în podeaua semiremorcii. A fost găsită o cantitate de 535.000 de țigarete, purtând timbru de acciză al Republicii Moldova.

Există suspiciunea rezonabilă a întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de contrabandă asimilată, săvârșită de două sau mai multe persoane împreună, faptă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 274 din aceeași lege. Țigaretele identificate, mijlocul de transport marfă și persoanele implicate au fost predate organelor de cercetare penală pentru continuarea cercetărilor.

În cadrul aceleiași misiuni, a fost identificat un al doilea mijloc de transport marfă, tot pe raza județului Ilfov. În urma verificării compartimentului de marfă, a fost descoperită o cantitate de 535.000 de țigarete, ascunse în aceleași condiții și purtând timbru de acciză al Republicii Moldova. Țigaretele și mijlocul de transport au fost predate organelor de cercetare penală.

În total, în urma acestei misiuni, inspectorii vamali au identificat 1.070.000 de țigarete, prejudiciul total estimat cauzat bugetului de stat fiind de 930.850 lei.

Autoritatea Vamală Română anunță că va continua acțiunile de control pe întreg teritoriul țării și cooperarea cu instituțiile abilitate, în vederea prevenirii și combaterii contrabandei și a comerțului ilicit cu produse accizabile.

Share This Article