Pieton de 68 de ani, rănit grav după ce a fost acroșat de un autoturism pe strada Poligonului din Șcheia
Un bărbat în vârstă de 68 de ani, din Liteni, a ajuns la spital după ce a fost surprins și acroșat de un autoturism în timp ce se deplasa pe acostamentul părții carosabile. Accidentul s-a produs sâmbătă, 24 octombrie, în jurul orei 18:13, pe strada Poligonului din localitatea Șcheia.
La volanul mașinii marca Skoda se afla un tânăr de 23 de ani, din Suceava. În urma impactului, pietonul a suferit leziuni corporale și a fost diagnosticat prezumtiv cu traumatism cranio-cerebral, cefalee difuză, contuzie toracică și contuzie abdominală.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilometru, iar rezultatul a fost negativ, ceea ce indică faptul că nu consumase alcool înainte de a se urca la volan.
Cercetările în acest caz sunt continuate de lucrătorii din cadrul Biroului Rutier Suceava, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 196 alineatele (2) și (3) din Codul Penal.
