OUG-ul Invizibil: Mimarea Acțiunii și Evitarea Responsabilității
Există momente în care statul intervine ferm, își asumă costuri și schimbă realitatea. Totuși, din ce în ce mai des, observăm o tendință în care autoritățile doar mimează acțiunea, fără a adresa problemele fundamentale. Recenta Ordonanță de Urgență, ce face parte din această tendință, nu reprezintă o soluție economică reală, ci mai degrabă un gest politic ambalat în termeni tehnici, destinat nu să rezolve problemele, ci să calmeze percepția publicului.
Contextul în care a fost adoptată această OUG este bine cunoscut: prețurile carburanților au atins niveluri alarmante, iar presiunea din partea opiniei publice asupra guvernului este în creștere. În astfel de momente, decidenții nu caută soluții eficiente, ci soluții care să pară eficiente. Această OUG este, de fapt, o reacție la o criză percepută, nu la cauzele acesteia, lăsând problemele nerezolvate și doar administrându-le mediatic.
Intervenția „Soft”: Zero risc politic
Guvernul a evitat măsuri cu impact real, precum plafonarea prețurilor, care ar putea duce la o penurie, sau subvenții care ar genera un cost bugetar semnificativ. A optat, în schimb, pentru soluția confortabilă a unei intervenții vagi, care să fie ușor de justificat și greu de măsurat. Drept urmare, nu se înregistrează o scădere a prețurilor, nu se schimbă mecanismele pieței, iar costurile politice sunt minime.
Un alt aspect simbolic al ordonanței este acela de a transmite piaței că statul este vigilent față de speculă. Totodată, se creează o iluzie de control. Totuși, actorii economici sunt conștienți de diferența dintre o reglementare strictă și o declarație care se pretinde a fi reglementare. În esență, această OUG este o declarație mascată, mai mult decât o acțiune concretă.
Ambiguitatea legislației și riscurile asociate
Problema majoră nu este doar lipsa impactului, ci ambiguitatea termenilor. Concepute pentru a părea tehnice, expresiile precum „cost de producție” sau „cost de achiziție” sunt extrem de elastice, permițând interpretări variate. Acest lucru creează un spațiu propice pentru abuzuri, cu controale selective și sancțiuni arbitrare pentru aceleași situații.
Politica minimului efort ambalată ca acțiune maximă
OUG-ul în discuție nu are efecte vizibile în economia reală, dar nu poate fi criticate pentru eșec. Deși nu se deteriorază bugetul, nici nu deranjează piața, mai ales că nu produce conflicte majore. Totuși, acest demers asigură guvernului titluri de presă și iluzia acțiunii, cumpărându-i timp. Este politica minimului efort, ambalată ca intervenție maximă.
Plafonarea adaosului comercial: măsura insuficientă
În contextele recente de creștere a prețurilor la carburanți, guvernul a propus o intervenție directă prin plafonarea adaosului comercial pe întreg lanțul petrolier. Aceasta urmează să fie aplicată între 1 aprilie și 30 iunie 2026. Deși tehnic măsura ar putea părea benefică, ridică întrebări legitime referitoare la eficiență și la posibilele modalități de eludare a acesteia.
Proiectul de OUG definește adaosul comercial ca fiind diferența dintre prețul de vânzare și costul de achiziție. Nerespectarea plafonului va fi sancționată, dar realitatea este că definiția și complexitatea industriei petroliere complică implementarea acestei măsuri.
Impactul real al plafonării
Chiar dacă măsura ar fi aplicată riguros, reducerea prețului la motorină ar fi una minimală, estimată între 0,05 și 0,20 lei/l, ceea ce reprezintă un impact marginal, sub 2%, în cazul unui preț de 10 lei/l. Astfel, soluțiile propuse nu adresează cheia problemei centrale: definiția contabilă a adaosului care permite ajustări arbitrare.
În concluzie, OUG-ul actual abordează superficial o problemă complexă, lăsând deschise căi de eludare și manipulare. Într-o perioadă în care ar trebui să existe unitate și acțiuni concrete din partea autorităților, rămânerea pe plan superficial și ambiguitatea măsurilor amenință stabilitatea economiei.
