Oprit pentru lipsa centurii, depistat cu permisul anulat

X Simona
1 Min Read

Șofer de 71 de ani oprit pentru lipsa centurii, depistat cu permisul anulat

Un echipaj de poliție rutieră din cadrul Serviciului Rutier Suceava a oprit pentru control, în data de 28 septembrie, în jurul orei 10:35, un autoturism marca Volkswagen care circula pe DN29, în comuna Dumbrăveni.

Motivul inițial al opririi a fost faptul că șoferul nu purta centura de siguranță. La volan se afla un bărbat în vârstă de 71 de ani, domiciliat în comuna Vlădeni, județul Botoșani.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, oamenii legii au constatat că bărbatul figura la rubrica „Starea permisului: ANULAT”.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru din dotarea poliției, iar rezultatul a fost negativ.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost anulat.

Share This Article