Retragerea din Rusia: momentul în care soarta marelui imperiu napoleonian a început să se clatine
În această zi a anului 1812, ultimii 90.000 de oameni rămași din marea armată a lui Napoleon s-au repliat în afara Moscovei, dând startul celei mai faimoase retrageri din istoria militară. Cu doar 35 de zile în urmă, împăratul francez și oștirea sa ajunseseră, în sfârșit, la periferia capitalei ruse, după 12 săptămâni de înaintare anevoioasă prin peisajul rural pustiu și dezolant al Rusiei, abandonat de țăranii ruși.
Dar și Moscova era sinistru de goală și liniștită. Mai rămăseseră doar 15.000 din cei un sfert de milion de locuitori, în marea lor majoritate străini, vagabonzi și criminali. Restul părăsiseră orașul la ordinul guvernatorului. Apoi au început incendiile, provocate deliberat de ruși, care au ras din temelii patru cincimi din suprafața orașului.
Din partea țarului nu se auzea nimic – nici despre o posibilă capitulare, nici despre o negociere. Alimentele erau din ce în ce mai greu de găsit, iar cu fiecare zi devenea tot mai dificil să găsești resurse pentru a lupta cu frigul ucigaș. Recunoscând că situația era disperată, Napoleon a făcut apel la Alexandru I pentru un armistițiu, dar țarul a refuzat să răspundă scrisorii împăratului. Ulterior, acesta îi scria unui aliat: „Mai degrabă ne-am îngropa sub ruinele Imperiului decât să ajungem la o înțelegere cu un Attila modern”.
800 de kilometri de retragere prin ger cumplit
În cele din urmă, Napoleon a înțeles că singura speranță era retragerea și a dat armatei ordin să abandoneze orașul. Oștirea a bătut în retragere 800 de kilometri, amorțită de oboseală și înghețată de teribila iarnă rusească, cu temperaturi de -25 de grade.
Viitorul președinte american John Quincy Adams, care se afla la Moscova în acea perioadă, ca ambasador al țării sale, descria retragerea: „Invadatorul însuși era un fugar jalnic, oastea sa numeroasă pierea din cauza înghețului, a foametei și a sabiei”. Hărțuiți de gherile și de cazaci, urmăriți de armatele ruse, oamenii și caii lui Napoleon au căzut pe drum, rămânând hrană pentru lupi.
Armata s-a zbătut șapte săptămâni, ajungând, în cele din urmă, la adăpost în Vilna (Vilnius de azi). În acel moment, mai rămăseseră poate 20.000 de oameni, iar Napoleon nu putea decât să repete celebra sa observație: „Du sublime au ridicule il n’y a qu’un pas” – „De la sublim la ridicol nu-i decât un pas”. Zilele Imperiului erau numărate.
