O „mașină de fumat” a Laboratorului Vamal Central susține probele din sute de dosare penale
Un echipament de laborator care simulează fumatul a 10 țigarete simultan determină nivelurile de nicotină, gudron și monoxid de carbon din fumul de țigară, în cadrul analizelor fizico-chimice efectuate asupra produselor din tutun. În spatele acestei „mașini de fumat” se află activitatea științifică a chimiștilor Laboratorului Vamal Central din cadrul Autorității Vamale Române, ale căror analize susțin inclusiv anchete penale și acțiuni de combatere a contrabandei, evaziunii fiscale și traficului ilicit de mărfuri.
În 2025, Laboratorul Vamal Central a analizat 560 de probe și a efectuat 3.080 de analize fizico-chimice. Dintre probele analizate, 362 au fost aferente unor cauze penale, ceea ce confirmă rolul esențial al expertizei de specialitate în activitatea autorităților de control și de investigare a infracțiunilor.
Cum funcționează „mașina de fumat”
În lupta împotriva ilegalităților, controlul nu se oprește la ceea ce se vede. Există cazuri în care răspunsul decisiv se află într-o probă analizată în laborator, iar știința devine un instrument esențial pentru aplicarea legii. Toate probele de produse accizabile, cele care fac obiectul unor dosare de criminalitate economică și de evaziune fiscală, sunt analizate de o echipă formată din 15 specialiști. Sistemul de lucru este asemănător celui al unui laborator de criminalistică, având în vedere că probele de diferite tipuri sunt prelevate în condiții stricte, iar analizarea fiecărei probe este un studiu în sine.
„În spatele denumirii «mașina de fumat» se află un echipament tehnic specializat, de tip liniar, care funcționează și reproduce, în condiții controlate, procesul de fumat al țigaretelor, aspirând fumul după un regim prestabilit și permițând colectarea și măsurarea emisiilor rezultate. Rezultatele obținute reprezintă o caracterizare a produselor analizate și pot contribui la verificarea conformității acestora cu cerințele legale”, a explicat șeful Laboratorului Vamal Central, Irina Giușcă, subliniind că specialiștii laboratorului nu sunt doar chimiști, ci și specialiști în legislație financiară și fiscală.
În cazul țigaretelor suspecte sau confiscate, analiza de laborator poate furniza informații tehnice relevante pentru stabilirea caracteristicilor și compoziției produselor, în sprijinul activităților de control și investigare. Astfel, ceea ce la prima vedere pare un proces banal devine o procedură științifică riguroasă, în care fiecare măsurătoare poate avea relevanță pentru stabilirea situației de fapt într-o investigație.
Doar în acest an, Laboratorul Vamal Central a avut aproape 200 de probe analizate, toate pentru cauze penale, primite exclusiv din partea autorităților de control, având în vedere că laboratorul nu poate lucra pentru firme.
De la probele de tutun la expertize pentru produse petroliere
Activitatea Laboratorului Vamal Central depășește cu mult analiza țigaretelor. Unitatea efectuează expertize fizico-chimice pentru încadrarea mărfurilor în Tariful vamal integrat, identificarea produselor accizabile potrivit prevederilor Codului fiscal și analiza unor categorii complexe de produse. Analizele vizează, între altele, produse petroliere, produse alcoolice și tutun, fiind utilizate pentru clarificarea încadrării tarifare și fiscale, combaterea fraudelor și evaziunii fiscale și sprijinirea demersurilor de recuperare a prejudiciilor aduse bugetului de stat.
20 de ani de expertiză pentru securitatea frontierelor
Dezvoltat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene și al Guvernului României, Laboratorul Vamal Central reprezintă o componentă specializată a sistemului vamal românesc, construită în contextul angajamentelor asumate de România în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Astăzi, acesta este singurul laborator vamal din România și este membru al Rețelei Europene a Laboratoarelor Vamale din cadrul Comisiei Europene – DG TAXUD.
Laboratorul este acreditat de Asociația de Acreditare din România – RENAR și funcționează în cadrul unui sistem de management al calității. Activitatea sa presupune utilizarea unor tehnologii avansate, a unui portofoliu complex de metode de analiză și participarea la teste interlaboratoare internaționale, prin care sunt verificate performanțele metodelor utilizate și comparabilitatea rezultatelor. Modernizarea capacității de analiză este susținută și prin proiecte finanțate din fonduri europene.
