Eugen de Savoia: două victorii legendare în aceeași zi, la 12 ani distanță
La 11 septembrie, la un interval de exact 12 ani, prințul Eugen de Savoia, considerat unul dintre cei mai mari generali ai Europei, a obținut două dintre cele mai importante victorii ale carierei sale militare: în 1697, la Zenta, și în 1709, la Malplaquet.
Cea mai semnificativă dintre ele a fost prima. În 1697, Eugen avea doar treizeci și patru de ani și primise de puțin timp comanda armatei imperiale austriece. Împăratul Leopold I i-a ordonat să-i atace pe turci pentru a pune capăt unei amenințări care dura de mai bine de un secol. Încă de la mijlocul secolului al XVI-lea, turcii ajunseseră nu o dată sub zidurile Vienei, iar deși marea victorie austriacă din 1683 îi alungase în Balcani, pericolul rămăsese prezent.
Eugen a prins din urmă armata sultanului Mustafa al II-lea în apropierea localității Zenta, acolo unde Dunărea se întâlnește cu Tisa. Descoperind că Mustafa traversase deja râul cu artileria, lăsându-și infanteria temporar pe celălalt mal, comandantul austriac a ordonat atacul imediat, deși trupele sale erau cu mult mai puține numeric decât cele turcești.
Fără tunuri, soldații turci s-au trezit complet neajutorați. Mulți au rupt-o la fugă, cuprinși de panică, iar ienicerii răsculați l-au asasinat pe generalul turc chiar pe câmpul de luptă. La ora 10 în aceeași seară, 20.000 de turci zăceau morți, iar alți 10.000 se înecaseră în râu încercând să se salveze. Pierderile austriecilor s-au ridicat la doar 300 de soldați uciși.
Victoria de la Zenta a fost uriașă, iar prin tratatul de pace care a urmat, împăratului austriac i-au fost cedate întreaga Ungarie și Transilvania. A fost prima victorie importantă a lui Eugen de Savoia.
Exact 12 ani mai târziu, în 1709, Eugen și ducele de Marlborough sărbătoreau un alt triumf major, de această dată împotriva francezilor, la Malplaquet. Deși a fost fără îndoială o victorie pentru austrieci și englezi, iar francezii s-au retras în final, ea nu poate fi numită glorioasă: aliații au suferit pierderi totalizate la 24.000 de soldați, față de doar 12.000 de partea franceză.
După bătălie, comandantul francez învins, ducele de Villars, îi scria regelui său, Ludovic al XIV-lea: „Dacă Dumnezeu ne-ar mai da încă o asemenea înfrângere, dușmanii noștri ar fi distruși.” Războiul de Succesiune spaniol, pentru care s-a dat această bătălie, a continuat încă cinci ani.
