Mănăstirea Zamca, 420 de ani de istorie zbuciumată. Biserica folosită de austrieci ca depozit de muniție
Mănăstirea Zamca este un complex medieval fortificat din Suceava, considerat cel mai important edificiu religios construit de comunitatea armenească din oraș. Ridicat în anul 1606, ansamblul ocupă un platou în partea de vest a Sucevei, într-o poziție strategică, și este închis cu ziduri de formă trapezoidală neregulată, întărite cu contraforturi interioare și exterioare.
Complexul cuprinde trei clădiri: biserica principală „Sf. Auxentie”, turnul-clopotniță de pe latura de est, înalt de 26 de metri, și o clădire cu paraclis la etaj pe latura de vest, unde se află intrarea în incintă. Mănăstirea a fost inclusă în Lista monumentelor istorice din județul Suceava, elaborată în 2004.
Armenii din Suceava și întemeierea așezământului
O comunitate armenească s-a stabilit la Suceava încă de la începutul secolului al XIV-lea, ocupându-se cu comerțul și meșteșugurile. Printr-un hrisov domnesc din 30 iulie 1401, Alexandru cel Bun a consfințit înființarea primei Episcopii armene din Moldova, cu reședința la Suceava, în frunte cu episcopul Hovhannes.
Cercetările arheologice din 1954-1956 au atestat că nivelul de fondare al zidurilor bisericii, ale clădirii de vest și zidul de incintă aparțin primei jumătăți a secolului al XVII-lea. În mijlocul naosului bisericii se află piatra de mormânt a lui Agopșa Vartan, întemeietorul sfântului lăcaș, cu inscripția care indică anul morții 1602. Turnul-clopotniță a fost construit în 1606, an înscris pe cheia de boltă a arcadei estice.
Călătorul armean Simeon Lehați, care a vizitat Suceava în 1608, nota că a găsit „trei biserici de piatră și două mănăstiri tot din piatră, foarte frumoase, una în apropierea orașului (Zamca) și cealaltă la o depărtare de două mile (Hagigadar)”. Tradiția armeană menționează ca ctitori pe trei frați – Hagop, Auxent și Grigor – care au cumpărat locul în 1606 și au construit capela „Sf. Hagop”, biserica „Sf. Auxentie” și capela „Sf. Grigorie Luminătorul” din turn.
Denumirea Zamca, dată de polonezi
La sfârșitul secolului al XVII-lea, trupele polone de sub comanda regelui Ioan III Sobieski au ocupat Suceava în mai multe rânduri. În toamna anului 1691, acesta și-a stabilit tabăra în jurul mănăstirii armenești și a lăsat garnizoane în cetățile Neamț și Suceava, la Agapia, Secu și Zamca. Evenimentul este consemnat de cronicarul Ion Neculce. Atunci mănăstirea a fost înconjurată cu un zid de incintă cu bastioane la colțuri, iar polonezii au ridicat valul de pământ de pe laturile de nord, est și sud. Tot de atunci datează probabil denumirea Zamca, de la termenul polonez „zamek”, care înseamnă „cetățuie”.
În 1693 trăiau în Suceava aproximativ 3.000 de armeni, care aveau patru biserici și o mănăstire. După anexarea nordului Moldovei de către austrieci, în 1775, guvernul imperial a folosit biserica „Sf. Auxentie” ca depozit de muniție. Abia în 1827 mănăstirea a fost recâștigată de armeni prin procese.
Restaurarea și arhitectura complexului
Între 1954-1956 s-au efectuat cercetări arheologice, iar în perioada 1957-1965 o parte a ansamblului a fost restaurată. Din 1994 au început lucrări de stabilizare și restaurare a întregului monument, recepția finală având loc la 30 noiembrie 2005. Turnul-clopotniță a fost restaurat, acoperit cu cupru și prevăzut cu paratrăsnet. Slujbele se oficiază săptămânal, mănăstirea neavând o viață monahală activă, și se organizează un mare pelerinaj de Sfânta Maria.
Zidul de incintă formează un trapez alungit, cu laturi de 59, 66, 70 și 74 de metri, gros de un metru și înalt până la 4 metri. Biserica „Sf. Auxentie” are plan dreptunghiular, cu pronaos, naos și altar, fără abside laterale, înlocuite cu contraforturi. Decorația îmbină elemente gotice și clasice cu motive orientale. Clădirea de pe latura de vest pare a fi fost sediul Episcopiei armene, având la etaj Paraclisul Sfintei Maria.
