ISF și ASF consolidează parteneriatul cu universitățile pentru educația financiară

X Simona
5 Min Read

Educația financiară a noilor generații, prioritate pentru ISF, ASF și universități

Institutul de Studii Financiare (ISF), împreună cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și Asociația Facultăților de Economie din România (AFER), a marcat Ziua Internațională a Educației printr-un eveniment dedicat dezvoltării educației financiare și consolidării colaborării dintre instituțiile pieței financiare și mediul universitar.

Organizat online, cu participarea reprezentanților universităților partenere și ai piețelor financiare nebancare, evenimentul a adus în prim-plan o idee esențială: într-o economie în care tehnologia, profesiile și produsele financiare se schimbă rapid, educația trebuie să formeze nu doar competențe, ci și capacitatea de a înțelege, de a evalua critic informația și de a lua decizii responsabile.

Educația, investiție în capitalul intelectual al României

În deschiderea evenimentului, Valentin Ionescu, Președintele Institutului de Studii Financiare, a subliniat rolul educației în dezvoltarea economică și instituțională și necesitatea unei legături tot mai puternice între universități și realitățile economiei.

„Educația este infrastructura invizibilă a unei țări. Iar investiția în ea determină, mai mult decât credem, calitatea economiei și a societății pe care o vom avea peste o generație”, a declarat Valentin Ionescu.

Evenimentul a oferit totodată cadrul pentru lansarea edițiilor de toamnă ale principalelor programe dezvoltate împreună cu mediul universitar și Autoritatea de Supraveghere Financiară: Academia de Investiții – ediția a V-a, SmartFIN@ISF – Seminare de Perfecționare Vocațională și Laboratorul Academic ASF, precum și Start2Learn: Finanțe personale – ediția a IX-a.

Au fost prezentate, de asemenea, Academia de Asigurări – ediția a VI-a 2027, programul ISF Working Papers și noi oportunități de colaborare cu universitățile și liceele partenere.

Prof. univ. dr. Marian Siminică, Director Executiv al Institutului de Studii Financiare, a declarat: „Venim și în acest an academic cu un pachet complet de programe de educație financiară, care acoperă toate categoriile de grup țintă din zona educației, de la programe destinate cadrelor didactice care predau în învățământul preuniversitar, la programe destinate elevilor și studenților.”

Educația financiară trebuie să conducă la decizii mai bune

Un punct important al dezbaterii l-a reprezentat necesitatea ca educația financiară să depășească simpla transmitere a unor noțiuni despre produse și servicii financiare.

Obiectivul este dezvoltarea capacității oamenilor, în special a tinerilor, de a înțelege relația dintre risc și randament, de a evalua costurile și consecințele unei decizii și de a face alegeri informate într-un mediu financiar tot mai complex și digitalizat.

Vlad Nicolăescu, Responsabil Educație Financiară în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară, a afirmat: „Educația financiară este o competență de bază pentru viață, la fel de importantă ca cititul sau scrisul, îi ajută pe oameni să ia decizii informate, să se protejeze de riscuri și să își construiască un viitor mai sigur. În același timp, cetățenii care înțeleg cum funcționează banii, economisirea și investițiile contribuie la piețe financiare mai sănătoase, la încredere în sistem și, în final, la o economie mai puternică și mai rezilientă.”

Universitățile, parteneri esențiali ai educației financiare

Prin programele dezvoltate împreună cu ASF, AFER și universitățile partenere, ISF urmărește apropierea studenților de realitățile piețelor financiare, dezvoltarea competențelor practice și stimularea cercetării și a gândirii critice.

Colaborarea dintre profesori, specialiști ai pieței și instituțiile financiare permite transformarea educației financiare dintr-o succesiune de inițiative punctuale într-un proces continuu, capabil să însoțească tinerii de la primele noțiuni financiare până la intrarea în viața profesională.

Evenimentul organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Educației face parte din World Investor Week 2026 și continuă seria inițiativelor prin care ISF și partenerii săi urmăresc extinderea accesului la educație financiară și consolidarea legăturii dintre mediul academic și piețele financiare nebancare.

Institutul de Studii Financiare consideră că educația financiară nu trebuie măsurată doar prin numărul de participanți la programe, ci mai ales prin capacitatea acestora de a lua, în timp, decizii mai bune, mai informate și mai responsabile.

Despre Institutul de Studii Financiare

Institutul de Studii Financiare contribuie la dezvoltarea competențelor profesionale și la promovarea educației financiare în România, prin programe destinate profesioniștilor din piețele financiare, studenților, cadrelor universitare, elevilor și publicului larg.

ISF dezvoltă proiecte în parteneriat cu Autoritatea de Supraveghere Financiară, instituții de învățământ și organizații profesionale, urmărind apropierea educației de evoluțiile și nevoile reale ale piețelor financiare.

Share This Article