ISJ Suceava, printre cele patru inspectorate școlare prezente la dezbaterea Comisiei pentru învățământ a Camerei Deputaților privind violența în școli
Inspectoratul Școlar Județean Suceava a participat la dezbaterea organizată de Comisia pentru învățământ a Camerei Deputaților, dedicată prevenirii și combaterii violenței în școli. Instituția a fost reprezentată de prof. dr. Ancuța Gorban-Cojocariu, inspector școlar pentru educație permanentă, ISJ Suceava fiind unul dintre cele patru inspectorate școlare din țară prezente la discuții.
În cadrul dezbaterii au fost abordate probleme concrete: numărul insuficient de consilieri școlari, violența din mediul online, dificultățile aplicării procedurilor și, mai ales, situațiile care nu sunt raportate corect sau la timp. A fost semnalată și o formă de violență despre care se vorbește prea puțin: tăcerea instituțională. Un raport cu „zero cazuri” nu înseamnă neapărat o școală fără violență, ci poate indica o școală în care problemele nu sunt recunoscute sau asumate.
ISJ Suceava a prezentat situația județului: 14 fapte de violență raportate de școli în septembrie și 35 în octombrie; alte 16 situații semnalate prin Biroul de Siguranță Școlară, 112 sau petiții, unele neraportate de unitățile de învățământ; 61 de activități de prevenire în octombrie, cu peste 4.000 de elevi și doar 419 părinți participanți.
În cadrul dezbaterii, ISJ Suceava a propus evaluarea școlilor și în funcție de modul în care identifică, raportează și gestionează cazurile de violență, o platformă unică de raportare, informarea inspectoratului în 24 de ore pentru incidentele grave, suplimentarea numărului de consilieri școlari, mai ales în mediul rural, formarea directorilor și diriginților, implicarea părinților și consolidarea educației socio-emoționale.
Prevenirea violenței nu înseamnă doar proceduri și formulare, ci profesori care observă, diriginți care ascultă, consilieri care au timp pentru copii și părinți care își asumă rolul educativ. Este nevoie de o școală în care fiecare copil să poată învăța fără teamă, să poată greși fără să fie umilit și să poată cere ajutor. Statisticile trebuie să ajute la înțelegerea realității, nu la cosmetizarea ei, iar dincolo de fiecare cifră este un copil.
Inspectoratul Școlar Județean Suceava susține un mediu educațional sigur, bazat pe prevenție, intervenție responsabilă și respect pentru fiecare copil.
