Femeie din Ipotești, înșelată cu 700 de lei după ce a postat un anunț pe OLX
O femeie din comuna Ipotești a sesizat, marți seara, la Poliția Fălticeni, că i-au fost sustrași 700 de lei din contul bancar, după ce a postat un anunț pe platforma OLX.
Potrivit cercetărilor efectuate de echipa operativă din cadrul Biroului de Investigații Criminale Fălticeni, femeia a publicat pe 27 octombrie 2026 un anunț prin care punea la vânzare o haină de blană, în valoare de 2000 de lei.
La aproximativ 20 de minute de la postarea anunțului, aceasta a fost contactată pe WhatsApp de o persoană care s-a dat drept cumpărător interesat de haina de blană. În timpul conversației, femeia a fost contactată telefonic de o altă persoană, care s-a prezentat drept operator al platformei OLX.
Falsul operator i-a spus că există o posibilă problemă cu cardul ei și că suma cumpărătorului nu poate fi livrată, motiv pentru care ar fi necesar să aibă în contul bancar suma de 700 de lei. Totodată, i-a transmis prin e-mail un link unde urma să introducă datele cardului.
Femeia a introdus doar numele, prenumele și numărul cardului, iar ulterior a oferit telefonic data de expirare a cardului și codul CVV. După furnizarea acestor date, a autorizat efectuarea unei tranzacții în valoare de 700 de lei prin intermediul aplicației.
În continuare, i s-a solicitat telefonic să autorizeze o nouă tranzacție, de 1000 de lei. În acel moment, femeia a declarat că se va deplasa la bancă pentru a lămuri problema cardului, iar apelul telefonic s-a închis. Nici presupusul cumpărător nu a mai putut fi contactat.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de înșelăciune, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. Cazul urmează să fie soluționat procedural de lucrătorii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Fălticeni.
