Împăratul Claudius a murit otrăvit de soția sa, Agrippina, în anul 54 d.Hr.
Împăratul roman Claudius a fost ucis în anul 54 d.Hr. de către soția sa, Agrippina, punându-se astfel capăt unei domnii de 14 ani în care fusese cel mai puternic om al lumii. Claudius devenise împărat aproape întâmplător, la vârsta de 40 de ani, după ce nepotul său Caligula fusese asasinat de propriii ofițeri. Un membru al gărzii pretoriene l-a găsit pe Claudius ascuns în spatele unei draperii din palatul imperial și l-a dus cu forța la cazărmile armatei, unde a fost proclamat împărat, o decizie pe care Senatul roman nu a putut să o contrazică.
Înalt și cu părul alb, Claudius era considerat de propria familie aproape un clovn neîndemânatic. Era bâlbâit, saliva i se prelingea pe la colțurile gurii și avea periodic accese de râs. Știința modernă sugerează că ar fi suferit de paralizie cerebrală. În tinerețe scrisese tratate de istorie sub îndrumarea marelui istoric roman Titus Livius.
Viața sa conjugală a fost una zbuciumată. Claudius a divorțat de prima soție, Plautia Urgulanilla, din cauza unui comportament scandalos și a suspiciunii de crimă, iar de cea de-a doua soție s-a despărțit din motive pe care istoricul Suetoniu le numea „abateri minore”. S-a căsătorit apoi cu Messalina, o femeie cu reputație proastă, ale cărei adulteruri mergeau de la actori minori până la senatori de vază. Pentru a-și distruge dușmanii și rivalii, Messalina și-a convins soțul că aceștia complotau împotriva ei. Astfel, în jur de 35 de senatori, peste 300 de cavaleri și chiar propria nepoată a lui Claudius au fost trimiși la moarte. Printre victime s-a numărat și Appius Silanus, care se căsătorise recent cu mama Messalinei și respinsese avansurile acesteia. La un moment dat, deși era căsătorită cu împăratul, Messalina s-a căsătorit fără să ascundă acest lucru cu unul dintre amanții ei, iar Claudius a ordonat uciderea ambilor. Messalina avea doar 26 de ani.
La un an după moartea Messalinei, Claudius s-a căsătorit pentru a patra oară, de data aceasta cu nepoata sa Agrippina, care fusese acuzată că își otrăvise soțul cu doar câteva luni înainte. Agrippina l-a convins pe Claudius să îi acorde fiului ei, viitorul împărat Nero, un tratament preferențial în detrimentul propriului fiu, Britannicus. Curând însă, ea a început să se teamă după ce a auzit că soțul ei se plângea că „e destinul lui să sufere și apoi să pedepsească infamia soțiilor sale”. Claudius păstrase în palat o otrăvitoare oficială pe nume Locusta.
În seara zilei de 12 octombrie, Agrippina a mituit-o pe Locusta să condimenteze niște ciuperci proaspete cu o otravă fină, iar apoi s-a folosit de ajutorul lui Halotus, degustătorul oficial, pentru a i le servi lui Claudius. Împăratul a avut un acces de diaree, dar nu părea să fie pe moarte, astfel că Agrippina a apelat la medicul curții, Xenofon. Conform mai multor surse, Xenofon a fost cel care a administrat doza fatală, deși există mai multe versiuni privind metoda aleasă. Unii istorici afirmă că, pretinzând că îl ajută pe Claudius să vomite, i-a introdus acestuia o pană otrăvită pe gât, în timp ce o altă versiune susține că medicul a pus otravă în lichidul folosit pentru clismă. În dimineața zilei următoare, Claudius a murit în agonie, la vârsta de 63 de ani.
Agrippina și-a atins astfel scopul de a obține tronul pentru fiul său, Nero, care l-a zeificat pe Claudius, pretinzând că ciupercile par a fi hrana zeilor, din moment ce Claudius devenise zeu consumându-le. Un an mai târziu, Agrippina l-a otrăvit pe Britannicus, fiul lui Claudius, iar Nero a rămas fără rival. Patru ani după aceea, Nero a pus să fie ucisă chiar mama sa.
