Moment festiv înaintea meciului CSU Suceava – Teutonii Ghimbav
Meciul dintre CSU Suceava și CSO Teutonii Ghimbav, programat vineri, de la ora 17:30, în etapa a 3-a din Liga Zimbrilor, va fi precedat de un moment special. Înainte de startul partidei, în fața publicului din Sala „Dumitru Bernicu” vor fi prezentați vicecampionii naționali la Juniori 1 în sezonul 2025/2026, componenți ai generației 2007/2008 a CSU Suceava.
Lotul vicecampionilor naționali la Juniori 1
Din lotul care a câștigat argintul la Campionatul Național de Juniori 1 au făcut parte Adrian Mircea, Eric Bichir, Răzvan Doboșeru, Ianis Chiruț, Luca Cazac, Adrian Condrea, Alexandru Radu, Andrei Marcu, Nicolas Zapodianu, Alexandru Țivichi, Iulian Lupu, Mircea Cumpănașu, Ionuț Babiuc, Sebastian Mihoc, Vlad Râșcă și Raul Iavni. Stafful tehnic a fost format din Vasile Boca – antrenor principal, Ioan Tcaciuc – antrenor secund, Eduard Duman – antrenor cu portarii, și Dumitru Gramațchi – kinetoterapeut.
Premii individuale pentru trei handbaliști
Trei dintre handbaliștii suceveni au primit premii individuale la turneul final desfășurat la Turda. Andrei Marcu a fost golgheterul competiției, Adrian Condrea a fost desemnat cel mai bun inter dreapta, iar Ianis Chiruț, cel mai bun centru.
Trei medalii în handbalul juvenil românesc
CSU Suceava a încheiat sezonul 2025/2026 cu trei medalii în handbalul juvenil românesc: aur la Juniori 4 și argint la Juniori 1 și Juniori 3.
