Haine de firmă contrafăcute în valoare de 50.000 de lei, confiscate de la o societate din comuna Șcheia
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat o acțiune pe raza comunei Șcheia, în urma căreia au fost identificate și ridicate mai multe articole vestimentare susceptibile a fi contrafăcute, purtând inscripțiile unor branduri cunoscute.
Potrivit informațiilor, o femeie în vârstă de 56 de ani, care deține funcția de administrator al unei firme, ar fi oferit spre comercializare, în incinta punctului de lucru din satul Sfântu Ilie, un număr de 110 obiecte vestimentare. Acestea purtau denumirile unor mărci celebre, printre care GUCCI, TOMMY HILFIGER, ADIDAS, THE NORTH FACE, CALVIN KLEIN, DOLCE&GABBANA, EMPORIO ARMANI, DIESEL, VALENTINO, HUGO/BOSS, BALENCIAGA, BURBERRY, MONCLER, PUMA și NIKE.
Produsele erau expuse spre vânzare fără ca societatea să dețină certificate de calitate sau conformitate pentru acestea, ceea ce a ridicat suspiciunea că articolele vestimentare ar fi contrafăcute.
În urma verificărilor, autoritățile au ridicat mai multe produse în valoare totală de 49.500 de lei. Cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care bunurile au ajuns în punctul de lucru și pentru a se lua măsurile legale care se impun.
