Gheorghe Șoldan: Sucevenii au votat pentru viziunea social-democrată în administrație

X Simona
4 Min Read

Liderul PSD Suceava critică administrația locală și anunță posibili candidați pentru 2028

Președintele Organizației Județene Suceava a PSD, Gheorghe Șoldan, a lansat o serie de critici la adresa primarului municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, în contextul tensiunilor politice dintre cei doi și al divergențelor privind respectarea programului electoral al social-democraților pentru municipiul Suceava.

Gheorghe Șoldan a declarat într-o conferință de presă că nu le-a cerut niciodată consilierilor locali ai PSD să voteze proiecte împotriva primarului sau a intereselor sucevenilor, precizând că singura solicitare a vizat reducerea tarifului pentru parcările de reședință, în conformitate cu promisiunile din campania electorală din 2024.

„Nu cred că e corect să vii cu un pliant în campanie și alta să faci când faci administrație”, a afirmat liderul PSD Suceava, amintind că echipa de consilieri locali ai partidului a promovat eliminarea taxelor pentru parcările de reședință. Acesta a subliniat că Primăria Suceava nu trebuie tratată ca o societate comercială și că angajamentele asumate în fața alegătorilor trebuie respectate.

Primarul Vasile Rîmbu este suspendat din PSD

Președintele PSD Suceava a amintit că Vasile Rîmbu este suspendat din partid. „Deocamdată, domnul primar Vasile Rîmbu este suspendat din PSD. Dacă își dorește o excludere să se poată înscrie direct în PNL, nu am o problemă”, a declarat Gheorghe Șoldan.

Liderul social-democrat a afirmat că l-a văzut pe primarul Sucevei participând la ședințe ale PNL și că a înțeles că acesta ar fi fost primit cu aplauze. Șoldan a precizat că sucevenii au votat în 2024 pentru o viziune social-democrată în administrația locală, după aproximativ 20 de ani de conducere liberală a Primăriei Suceava.

„Cred că echipa de consilieri locali ai PSD trebuie să păstreze linia. Niciodată nu vom face sau nu vom propune proiecte care blochează dezvoltarea municipiului Suceava. Ba dimpotrivă, vom propune proiecte mărețe, care să dezvolte așa cum trebuie municipiul Suceava. Pentru că parcări și bănci în fața blocului poate să pună orice primar. Cred că nu trebuie să fii nici primar să faci aceste lucruri. Noi așteptăm proiectele majore care au fost propuse în 2024 și le vom sprijini din tot sufletul pentru dezvoltarea municipiului”, a adăugat liderul PSD Suceava.

Partidul analizează variante pentru candidatura la Primăria Suceava din 2028

Gheorghe Șoldan a anunțat că, în perioada următoare, partidul va analiza mai multe variante pentru desemnarea candidatului la funcția de primar al municipiului Suceava la alegerile din 2028. „În perioada următoare vom avea cel puțin patru-cinci variante care vor fi propuneri pentru noul candidat pentru Primăria Suceava”, a afirmat liderul PSD Suceava.

Referindu-se la relația directă cu Vasile Rîmbu, Gheorghe Șoldan a vorbit și despre momentul în care s-a întrerupt comunicarea cu acesta. „Comunicare directă cu domnul Vasile Rîmbu a existat până acum săptămâni sau luni, până când modul lui de abordare nu este decât la mișto. Și nu pot lua la mișto administrația. Suntem votați pentru patru ani și vrem să rămână ceva în spatele nostru. Nu doar declarații pompoase și citate din cărți SF”, a declarat Gheorghe Șoldan.

Share This Article