Foaie Verde din Bucovina îngrijorată de scumpirea carburanților care dă tonul la preț

X Simona
1 Min Read

Foaie Verde din Bucovina: Scumpirea carburanților dă tonul prețurilor la toate produsele

Organizația Foaie Verde din Bucovina își exprimă îngrijorarea față de creșterea constantă a prețurilor la carburanți, avertizând că aceasta va avea un impact în lanț asupra tuturor produselor alimentare și nealimentare. Dan Acibotăriță, coordonatorul activității organizației, a declarat că scumpirea motorinei și a benzinei dă „tonul la preț” pentru fiecare produs.

Acesta a explicat că prețul carburanților crește constant în toată Europa, iar în contextul în care războiul nu se va opri, există riscul unei crize a carburanților care se va răsfrânge implicit asupra agriculturii în primăvară.

Dan Acibotăriță a subliniat că Arabia Saudită, unul dintre uriașii exportatori de carburanți, este blocată din cauza conflictului dintre Iran, Israel și SUA, în timp ce Europa se confruntă cu Rusia. Potrivit acestuia, Statele Unite nu vor suferi consecințe economice, ci Europa va fi cea care va îndura cel mai mult.

„Dacă nu vine pacea la noi, UE se va prăbuși economic repede de tot”, a avertizat coordonatorul Foaie Verde din Bucovina.

Share This Article