Femeie de 62 de ani salvată după ce a căzut într-o fântână de 10 metri
O femeie în vârstă de 62 de ani a fost salvată de pompieri după ce a căzut într-o fântână adâncă de aproximativ 10 metri, la o gospodărie din localitatea Dealu, comuna Zvoriștea. Evenimentul a avut loc în cursul după-amiezii de sâmbătă, 12 septembrie.
La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de intervenție și echipajul SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă) al pompierilor militari suceveni. Salvatorii au coborât în fântână cu ajutorul echipamentului specific și au reușit să ajungă la victimă.
Femeia a fost asigurată și extrasă în siguranță la suprafață, unde a fost preluată de personalul medical. Aceasta se afla în stare de șoc hipotermic, iar echipajul SMURD TIM a procedat la stabilizarea ei.
După acordarea primului ajutor, femeia a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
