Femeie de 59 de ani rănită într-un autobuz din Suceava, după o frână bruscă a șoferului
Un incident rutier soldat cu rănirea unei pasagere s-a produs în municipiul Suceava, pe strada Mitropoliei, în data de 25 septembrie 2026.
Din verificările efectuate de polițiști, a reieșit că, în jurul orei 16.40, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din comuna Vulturești, conducea un autobuz marca Otokar pe banda întâi a străzii Mitropoliei, din direcția străzii Parcului către strada Ana Ipătescu.
În zona Hotelului „Balada”, șoferul autobuzului a frânat brusc, după ce un autovehicul aflat în fața sa a încetinit. În acel moment, o femeie în vârstă de 59 de ani, din municipiul Suceava, care se afla în picioare în interiorul mijlocului de transport, și-a pierdut echilibrul și a căzut pe podea.
În urma căderii, femeia a suferit leziuni și a fost transportată cu ambulanța la Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul Județean Suceava. Medicii au stabilit diagnosticul de „traumatism șold stâng prin accident rutier”, iar victima a rămas internată pentru investigații medicale suplimentare.
Conducătorul autobuzului a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
