Expoziție de fotografie dedicată Zilelor Erasmus, găzduită la Muzeul Etnografic din Rădăuți
Asociația REI – Reper Etnocultural Identitar a organizat joi, 15 octombrie 2026, vernisajul expoziției de fotografie „Rădăcini bucovinene, perspective europene – Contopirea cu natura”, un eveniment dedicat celebrării Zilelor Erasmus 2026. Manifestarea a fost găzduită în Sala Albă a Muzeului Etnografic „Samuil și Eugenia Ioneț” din Rădăuți.
La eveniment au participat elevii și tinerii autori ai fotografiilor, care au împărtășit, prin imaginile și ramele realizate din materiale naturale și reciclate, propria perspectivă asupra naturii. De asemenea, au fost prezenți reprezentanți ai Muzeului Etnografic din Rădăuți, administratorul public al municipiului Rădăuți, Constantin-Cristinel Hrițcan, cadre didactice și elevi ai Școlii Gimnaziale „Regina Elisabeta” din Rădăuți, instituție implicată la rândul său în organizarea de proiecte Erasmus+, voluntari ai Asociației REI și membri ai comunității rădăuțene.
Fotografiile expuse surprind momente petrecute de tineri în mijlocul naturii, detalii ale mediului înconjurător și perspective personale asupra relației dintre om și natură. Alături de acestea, vizitatorii pot descoperi imagini realizate în cadrul proiectului Erasmus+ „aMUSEd by Amalfi Coast” din Italia, care păstrează vie amintirea experiențelor și a conexiunilor create în context european.
Expoziția este organizată de Asociația REI – Reper Etnocultural Identitar, în parteneriat cu ACARBIO Costiera Amalfitana din Italia, și poate fi vizitată în perioada 15 octombrie – 15 noiembrie 2026, la Muzeul Etnografic „Samuil și Eugenia Ioneț” din Rădăuți. Accesul publicului este gratuit.
Mesajul transmis de Vincenzo Sannino, președintele ACARBIO Costiera Amalfitana, a avut un impact semnificativ asupra audienței, stârnind interesul și emoția celor prezenți. Acesta a subliniat importanța demersului realizat în organizarea expoziției: „De pe Coasta Amalfi, din Italia, dorim să transmitem cele mai calde salutări tuturor celor care participă la expoziția «Rădăcini bucovinene, perspective europene – Contopirea cu natura» și care sărbătoresc Zilele Erasmus în România. Noi, cei de la ACARBIO, suntem cu adevărat bucuroși și mândri să vedem că o experiență împărtășită în cadrul proiectului nostru Erasmus+ «aMUSEd by Amalfi Coast» a depășit granițele Italiei și a inspirat un demers nou într-o altă comunitate europeană.”
Președintele ACARBIO a evidențiat și semnificația mai largă a cooperării europene: „Pentru noi, despre asta este vorba, în esență, în cooperarea europeană: să aducem oamenii împreună, să împărtășim experiențe și idei și să vedem cum aceste întâlniri pot evolua în ceva semnificativ, chiar și mult timp după încheierea unui proiect.”
Vincenzo Sannino a vorbit și despre provocările cu care se confruntă tinerii în era digitală: „Trăim într-o epocă în care tinerii sunt mai conectați digital ca niciodată și totuși, găsirea unui sentiment de apartenență, a identității, a unui scop și a unei conexiuni cu lumea înconjurătoare rămâne o provocare. Credem că natura, cultura, viața comunitară și relațiile umane autentice joacă un rol important în această călătorie.”
Acesta a subliniat că expoziția reamintește că „a te conecta cu natura înseamnă, totodată, a te conecta cu tine însuți, cu rădăcinile tale și cu ceilalți, iar prin intermediul fotografiei tinerii își pot împărtăși propriile perspective și îi pot invita pe ceilalți să privească lumea prin ochii lor.”
În încheierea mesajului său, președintele ACARBIO a felicitat-o pe Viviana și pe membrii Asociației REI pentru realizarea inițiativei și a mulțumit tuturor celor care au contribuit cu creativitatea și fotografiile lor, exprimându-și speranța că expoziția va inspira „și mai mulți oameni să își redescopere legătura cu natura, să aprecieze patrimoniul local și să construiască punți de legătură între comunitățile din întreaga Europă.”
Prin această inițiativă, patrimoniul natural și cultural al Bucovinei se întâlnește cu experiențele și perspectivele europene într-un demers care promovează creativitatea, identitatea culturală, responsabilitatea față de mediu și cooperarea internațională.
