Exercițiu multinațional „MOUNTAIN SPIRIT 26” în cinci poligoane din România
Militarii Brigăzii 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu” vor participa, în perioada 19–30 octombrie 2026, la exercițiul multinațional „MOUNTAIN SPIRIT 26”, desfășurat în cinci poligoane din România.
Potrivit informațiilor, exercițiul este planificat în poligonul Jigodin din județul Harghita, poligonul „Păiș” din județul Covasna, poligonul „Roșu” din Vatra Dornei, județul Suceava, poligonul „Cincu” din județul Brașov și poligonul „Cârțișoara” din județul Sibiu.
Începând cu data de 17 octombrie, are loc dislocarea forțelor și a mijloacelor tehnice din localitățile de dispunere către poligoanele menționate, cu tranzitarea județelor Suceava, Harghita, Covasna, Brașov și Sibiu.
În cadrul antrenamentelor, militarii Brigăzii 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu” vor executa trageri cu muniție de război și cu muniție de manevră.
Dislocarea masivă de forțe militare și mijloace tehnice în poligonul „Roșu” din Vatra Dornei reprezintă una dintre componentele principale ale acestui exercițiu, care implică simultan mai multe județe din țară.
