Educație europeană pentru un climat școlar armonios

X Simona
4 Min Read

Cadre didactice din Câmpulung Moldovenesc, instruite în Madeira pentru gestionarea conflictelor școlare

Trei reprezentante ale Școlii Gimnaziale „George Voevidca” din Câmpulung Moldovenesc au luat parte, în perioada 12–16 octombrie 2026, la un curs internațional de formare organizat în Funchal, pe insula Madeira, Portugalia. Cursul „Conflict Management for School Staff”, susținut de Europass Teacher Academy, le-a oferit participanelor prilejul de a-și dezvolta abilitățile de identificare, prevenire și soluționare a conflictelor din școală, pentru un climat educațional sigur și echilibrat.

Delegația școlii a fost formată din prof. pentru educație timpurie Coca-Antoneac Ana-Maria, psiholog școlar Cîrloanța Gabriela-Nicoleta și mediator școlar Smadici Marcela-Liliana. Mobilitatea s-a derulat în cadrul proiectului de acreditare Erasmus+ cu numărul de referință 2026-1-RO01-KA121-SCH-000425337.

Schimb de bune practici cu specialiști din trei țări europene

Pe durata formării, participantele au lucrat alături de specialiști din Finlanda, Germania și Croația, iar schimbul intercultural de idei și exemple de bune practici le-a ajutat să privească dintr-o perspectivă mai largă provocările din mediul educațional.

Programul s-a întins pe cinci zile, structurate în module tematice. Prima zi a cuprins o sesiune de bun venit, activități interactive de cunoaștere și socializare, prezentarea instituțiilor participante și o primă abordare conceptuală a conflictului. Una dintre ideile centrale ale cursului a fost că un conflict nu trebuie privit ca un obstacol de netrecut, ci poate deveni un motor al schimbării și o oportunitate de dezvoltare pentru comunitatea școlară.

De la sursele de stres la comunicarea nonviolentă

A doua zi a fost dedicată identificării surselor de stres și a contextelor în care acesta apare. Participantele au analizat emoțiile și gândurile care stau la baza conflictelor și influența lor asupra comportamentului, exersând totodată tehnici de dezescaladare a tensiunilor și de creare a unui spațiu sigur pentru dialog.

Cea de-a treia zi s-a concentrat asupra instrumentelor de gestionare a situațiilor cu încărcătură emoțională ridicată. Au fost abordate principiile Comunicării Nonviolente, managementul emoțional și tehnicile de ghidare a conversațiilor pentru mediere eficientă, alături de metode de prevenție precum tehnicile de mindfulness și jocurile de autoreglare.

Practici restaurative și grija pentru starea de bine a cadrelor didactice

A patra zi a adus în prim-plan practicile restaurative, cu accent pe asumarea responsabilității personale, repararea relațiilor și păstrarea demnității tuturor celor implicați. Un subiect important a vizat starea de bine a personalului didactic, autocunoașterea și autogrijirea în perioadele de stres intens. Ziua s-a încheiat cu activități de reflecție asupra experiențelor acumulate.

Ultima zi a fost rezervată evaluării competențelor dobândite, schimbului de impresii și feedbackului oferit de participanți și formatori, iar experiența s-a încheiat într-un cadru festiv, prin acordarea certificatelor de participare. Programul a inclus și o componentă culturală, care le-a oferit participanelor ocazia de a descoperi patrimoniul, tradițiile și frumusețile naturale ale insulei Madeira.

Competențele și metodele dobândite vor putea fi valorificate în activitatea didactică, în consilierea psihopedagogică și în medierea școlară, prin promovarea comunicării empatice, a dialogului constructiv, a prevenirii conflictelor și a gestionării eficiente a stresului. Mobilitatea a fost realizată cu sprijinul financiar al Programului Erasmus+ al Uniunii Europene, în cadrul proiectului de acreditare nr. 2026-1-RO01-KA121-SCH-000425337.

Share This Article