Dărmănești: 15 drumuri asfaltate și planuri pentru modernizarea tuturor șoselelor comunale

X Simona
3 Min Read

Dărmănești: 15 drumuri asfaltate în acest an

Primăria comunei Dărmănești continuă lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere. Potrivit primarului Dan Chidoveț, de la începutul anului și până în prezent au fost modernizate și construite un total de 15 drumuri, respectiv ulițe din comună.

Edilul a precizat că lucrările au continuat și în zilele ploioase, fiind vizate mai multe tronsoane din zona Dărmănești, pe drumurile comunale DC 38, spre familia Maruseac, familia Cușnir Racovăț și până la ultima casă a familiei Bejenar Dumitru Bojoc. De asemenea, se lucrează la drumul numărul 6, de la DC 38 Racovăț până la familia Holeiciuc Vasile.

Lucrări finalizate și în curs în satele Dănila și Măriței

În satul Dănila a fost finalizat un drum de aproape 1,5 kilometri, dinspre DC 38 C spre zona CUT, urmând să fie amenajate șanțurile și podețele. În satul Măriței, unde au fost asfaltate drumurile din zona sălii de sport, se lucrează în prezent la șanțuri betonate și la podețe de acces la locuințe.

Primarul a arătat că urmează să fie construite șanțuri și podețe din beton la toate tronsoanele de drumuri asfaltate în acest an, iar după aceste lucrări va fi finalizat ultimul tronson de drum asfaltat între Călinești Enache, Dărmănești și Racovăț. După încheierea asfaltării în zona Dărmănești, lucrările se vor muta în zona Dărmănești Chilibancina și în zona Gării, cu câte un drum asfaltat.

Proiecte depuse pentru finanțare prin CNI

Dan Chidoveț a menționat că mai sunt depuse proiecte de asfaltare la Ministerul Dezvoltării, pentru a fi finanțate prin CNI, în satele Mărițeia Mică, unde sunt vizate două tronsoane, în satul Dărmănești, de la Hlepco Vasile, pe lângă familia Viniarschi Vasile, până la legătura cu DC 38, și în satul Dănila, de la biserica nouă, pe lângă familia Aursulesei Iulian, până la intersecția cu drumul asfaltat.

Edilul speră ca, dacă timpul va permite, să mai modernizeze cel puțin două-trei tronsoane de drum. „Încet, cu răbdare și după posibilități și în vremurile pe care le trăim, îmi doresc ca până la finalul mandatului să modernizez toate drumurile comunale”, a declarat primarul comunei Dărmănești.

Share This Article