Incendiu la o bucătărie de vară din Dorna Candrenilor. Proprietarul s-a ales cu dosar penal
Un incendiu izbucnit la o bucătărie de vară din comuna Dorna Candrenilor, satul Poiana Negrii, a dus la deschiderea unui dosar penal pentru distrugere din culpă. Evenimentul a fost semnalat la data de 17 septembrie, la ora 08:50, prin apel telefonic la numărul de urgență 112, care anunța că a luat foc o casă.
La fața locului s-a deplasat o echipă operativă a Poliției municipiului Vatra Dornei, care a constatat că incendiul s-a produs la o anexă cu destinația de bucătărie de vară, construită din material lemnos și acoperită cu învelitoare metalică. Din cauza distanței foarte mici față de alte construcții, a existat riscul propagării flăcărilor la imobilul de locuit și la alte anexe, însă acestea nu au fost afectate.
Bucătăria de vară a ars în totalitate. Pentru stingerea incendiului au intervenit trei autospeciale de stingere cu lucrători de pompieri din cadrul I.S.U. Vatra Dornei, precum și o autospecială de stingere cu pompieri voluntari din cadrul S.V.S.U. Dorna Candrenilor, care au localizat și au stins focul.
Pompierii militari au stabilit că cea mai probabilă cauză a incendiului a fost coșul de fum amplasat necorespunzător lângă materiale inflamabile. Persoana vătămată a estimat valoarea prejudiciului la aproximativ 30.000 de lei, potrivit declarațiilor sale. Anexa afectată nu era asigurată, iar în urma evenimentului nu s-au înregistrat victime.
Autoritățile au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „Distrugere din culpă”, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 255 alineatul (1) din Codul penal. Cercetările vor fi continuate de lucrătorii din cadrul Postului de Poliție Dorna Candrenilor.
