Apel disperat pentru salvarea a nouă cățeluși abandonați la Siret

X Simona
1 Min Read

Apel disperat pentru salvarea a nouă cățeluși abandonați la Siret

Adăpostul Public Suceava lansează un apel urgent pentru găsirea unei cățele care alăptează și care ar putea primi lângă ea nouă puiuți de doar o săptămână, abandonați în localitatea Siret.

Potrivit reprezentanților adăpostului, cei nouă cățeluși au fost găsiți înghețați, uzi și neajutorati, mult prea fragili pentru a lupta singuri pentru viață. Aceștia au nevoie urgentă de căldură, sprijin și îngrijire adecvată.

„Căutăm cu disperare o mămică ce alăptează și care ar putea să-i primească lângă ea, să-i încălzească și să le ofere șansa de a crește. Orice ajutor contează! Dacă nu pot fi salvați toți nouă, chiar și câțiva dintre ei au nevoie de o șansă. Fiecare pui salvat înseamnă o viață care poate continua”, transmite Adăpostul Public Suceava.

Oamenii care i-au găsit încearcă să-i ajute, însă îngrijirea unor pui atât de mici este extrem de dificilă, mai ales fără experiență în creșterea nou-născuților.

Persoanele care pot oferi ajutor sunt rugate să contacteze Adăpostul Public Suceava la numărul de telefon 0766 446 266.

Share This Article