Gala Trofeelor Alexandrion 2026: nouă discipline, zece povești de performanță
Alexandrion Group a organizat pe 15 octombrie, la Aula Magna a Academiei de Studii Economice din București, cea de-a XI-a ediție a Galei Trofeelor Alexandrion, sub titlul „Promisiunea”. Evenimentul a fost dedicat recunoașterii tinerilor sportivi cu vârste până la 23 de ani care au obținut rezultate remarcabile în nouă discipline: schi, gimnastică, atletism, tenis de masă, automobilism, fotbal, canotaj, haltere și scrimă. De asemenea, a fost acordat un premiu special unui sportiv cu rezultate notabile la Jocurile Invictus Düsseldorf 2023.
La eveniment au participat campioni olimpici, mondiali și naționali, antrenori, arbitri, reprezentanți ai federațiilor sportive, mass-media, artiști, diplomați și parteneri de afaceri ai grupului.
Premiul special: Valentin Popa, între reziliență și sport
Premiul special al galei a fost acordat lui Valentin Popa, militar și fost operator al Forțelor pentru Operații Speciale, cu specializări în parașutism și scufundări de luptă, detașat de trei ori în Afganistan. În septembrie 2017, în timpul unui exercițiu militar, a suferit un accident care i-a provocat o leziune a coloanei vertebrale și o paralizie de la nivelul pieptului în jos. A urmat un amplu proces de recuperare, prin kinetoterapie, antrenament și psihoterapie, iar sportul a devenit o parte importantă a acestui parcurs. În 2023 a reprezentat România la Invictus Games de la Düsseldorf, concurând la atletism în scaun rulant și înot, iar astăzi continuă să se antreneze pentru a putea reprezenta din nou România la competițiile dedicate militarilor răniți. Premiul i-a fost oferit de Antonio Salameh, Chairman Nawaf Salameh Family Office.
Laureații celor nouă discipline
La schi, premiata a fost Sofia Moldovan, în vârstă de 17 ani, originară din Cluj, componentă a delegației României la Jocurile Olimpice de iarnă de la Cortina 2026, unde a concurat în proba de slalom uriaș și a încheiat pe locul 46. În 2025 a reprezentat România și la Festivalul Olimpic al Tineretului European de Iarnă de la Bakuriani.
La gimnastică a fost premiată Aniela Tudor, în vârstă de 15 ani, campioană europeană la sărituri la Campionatele Europene de la Zagreb. Legitimată la CS Dinamo, face parte din proiectul „Țară, țară, vrem campioane!”, coordonat de Mariana Bitang și Octavian Bellu, și este antrenată de Dan Potra și Anca Cristina Drăghici.
La atletism, Ștefania Uță, în vârstă de 18 ani, are în palmares titlurile de campioană europeană și mondială în proba de 400 de metri garduri. A fost cea mai tânără sportivă participantă la Campionatele Europene de Atletism pentru seniori de la Roma, a depășit mai multe accidentări și a fost nominalizată la Laureus World Sport Awards. Este legitimată la CS Vâlcea și pregătită de profesoara Alina Enescu.
La tenis de masă, Iulian Chiriță, legitimat la CS Rapid, este multiplu campion național și campion european U21 în 2026. La Campionatul Mondial de Tenis de Masă pentru Juniori de acum un an a obținut o medalie de argint și una de bronz.
La automobilism, David Cosma Cristofor, în vârstă de 17 ani, concurează în Campionatul Italian de Formula 4 și se află în prezent în top 3 al clasamentului.
La fotbal, Remus Guțea, în vârstă de 19 ani, joacă la FC Voluntari în prima ligă și este jucător de bază al Echipei Naționale a României U20. A fost convocat și a debutat pentru Echipa Națională a României U21.
La haltere, Adelina Lorint, legitimată la CSM Bistrița, este dublă vicecampioană mondială, după două medalii de argint la Campionatele Mondiale de la Cali, și are cinci medalii de argint la Campionatele Europene.
La canotaj, Iulia Bălăucă este campioană mondială, cu medalia de aur la Campionatele Mondiale de la Varese. Descoperită la Botoșani și practicând canotajul din 2016, este legitimată la CSA Steaua și a obținut în acest an două medalii la Campionatele Europene. Își dorește ca următoarea bornă majoră a carierei să fie participarea la Jocurile Olimpice de la Los Angeles 2028.
La scrimă, Matei Radu, în vârstă de 17 ani, este multiplu campion național și a obținut medalia de bronz în proba individuală de sabie la Campionatele Mondiale pentru Cadeți de la Rio de Janeiro. Își propune să ajungă printre reprezentanții României la Jocurile Olimpice de la Los Angeles 2028.
Peste 100 de sportivi premiați în unsprezece ediții
Gala Trofeelor Alexandrion a ajuns anul acesta la cea de-a XI-a ediție și a premiat până acum peste 100 de sportivi români. Evenimentul face parte din seria acțiunilor de susținere a sportului și sportivilor români derulate de Alexandrion Group și Fundația Nawaf Salameh de peste 20 de ani. În prezent, grupul este partener oficial al Echipei Naționale de Fotbal a României și are parteneriate cu cluburile Petrolul Ploiești, FC Universitatea Cluj și Steaua București.
