Adolescentă lovită pe trecere în Suceava. Șoferul a fugit de la locul faptei

X Simona
2 Min Read

Adolescentă de 18 ani acroșată de o mașină pe o trecere de pietoni din Suceava. Șoferul a părăsit locul accidentului

O tânără în vârstă de 18 ani, din Suceava, a fost acroșată de un autoturism în timp ce traversa regulamentar pe o trecere de pietoni din municipiu. Accidentul s-a produs pe 19 octombrie, la ora 07.07, pe strada Tineretului, în zona intersecției cu Calea Unirii.

Potrivit informațiilor, la volanul autoturismului marca Volkswagen se afla un bărbat de 74 de ani, din Suceava, care se deplasa pe strada Tineretului către Calea Unirii. Ajuns la trecerea de pietoni amplasată la intersecția cu Calea Unirii, șoferul nu a oprit și nu a acordat prioritate fetei de 18 ani care traversa pe marcajul pietonal, intrând în coliziune ușoară cu aceasta.

După producerea accidentului, șoferul a părăsit locul fără încuviințarea organelor de poliție. La momentul incidentului, tânăra nu a solicitat prezența unui echipaj medical, afirmând că nu a suferit vătămări corporale. Ulterior, aceasta s-a prezentat la secția UPU din cadrul Spitalului Clinic „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde a fost diagnosticată cu „contuzie coloană lombară, contuzie gleznă dreaptă”.

Atât pietonul, cât și șoferul au fost testați alcoolscopic cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri.

Cercetările sunt continuate de lucrătorii din cadrul Biroului Rutier Suceava sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 196 alin. (2) și (3) din Codul Penal, și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, faptă prevăzută și pedepsită de art. 338 alin. (1) din Codul Penal.

Share This Article