Accident de muncă la Câmpulung Moldovenesc: un angajat a căzut de la 2,5 metri

X Simona
2 Min Read

Accident de muncă la o fabrică din Câmpulung Moldovenesc: un fochist a căzut de la 2,5 metri înălțime

Un bărbat în vârstă de aproximativ 37 de ani a fost rănit, marți, 3 noiembrie, în urma unui accident de muncă produs la sediul unei societăți din Câmpulung Moldovenesc. Poliția Municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată prin apel la 112 de către un angajat al societății, care a anunțat că un coleg de-al său a suferit un accident la locul de muncă și acuza dureri la nivelul capului și în zona lombară.

Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că accidentul s-a produs în jurul orei 13:00, în camera centralei termice a unității de producție. Bărbatul, angajat în funcția de fochist, a observat o scurgere de apă provenită de la o conductă care traversa încăperea și a folosit o scară pentru a interveni. La un moment dat, acesta s-a dezechilibrat și a căzut de la aproximativ 2,5 metri înălțime.

Victima a fost transportată inițial la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde medicii au diagnosticat-o cu politraumatism prin cădere de la înălțime, plagă occipitală stângă și contuzie toraco-lombaro-sacrată. Ulterior, bărbatul a fost transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, pentru investigații medicale suplimentare.

În acest caz, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă. Totodată, a fost informat Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava.

Share This Article