Programul „Start în educație” introduce cursuri pentru tați și educație pentru sănătate orală în grădinițe
Programul „Start în educație”, derulat de Fundația World Vision România și Fundația OMV Petrom, continuă în anul școlar 2026-2027 cu un buget de 5 milioane de euro destinat îmbunătățirii accesului la educație timpurie de calitate pentru copiii preșcolari vulnerabili. La finalul acestui an școlar, numărul copiilor sprijiniți în cei cinci ani de program va ajunge la 300.000.
Noutățile acestui an școlar includ cursuri de educație parentală dedicate taților, resurse pentru promovarea sănătății orale în rândul preșcolarilor și evenimente de învățare pentru educatori. Acestea se adaugă celor patru piloni de intervenție existenți, care vor continua: „Ghiozdănel cu viitor” pentru 60.000 de copii preșcolari din comunități dezavantajate, Școala părinților pentru 10.000 de părinți, cursuri acreditate pentru 2.000 de educatori și dotarea a 1.500 de grădinițe vulnerabile.
Un modul dedicat taților în cadrul „Școlii părinților”
În cei patru ani de la lansarea programului, peste 76.000 de părinți au participat la atelierele „Școala părinților”, unde au învățat metode de comunicare cu copiii, gestionarea emoțiilor și a comportamentelor dificile, precum și principii de educație pozitivă. După participare, 92% dintre aceștia au declarat că înțeleg și gestionează mai bine emoțiile dificile ale copiilor, iar 87% au observat o diminuare a comportamentelor nedorite.
Noul modul dedicat taților urmărește să încurajeze implicarea lor activă în dezvoltarea emoțională, socială și cognitivă a copiilor. Accentul cade pe relația dintre tată și copil, pe timpul petrecut împreună și pe participarea la activitățile cotidiene de învățare și îngrijire, de la cititul unei povești și jocurile de acasă până la gestionarea emoțiilor și stabilirea unor rutine. Modulul oferă taților instrumente practice pe care le pot folosi în relația cu propriii copii.
Educația pentru sănătate orală, parte a activităților pentru preșcolari
Un modul dedicat sănătății orale va completa informațiile de educație pentru igienă și sănătate din cadrul Școlii Părinților. Prin materiale adaptate vârstei preșcolare, copiii vor învăța despre îngrijirea dinților și importanța formării unor obiceiuri sănătoase, iar părinții și educatorii vor contribui la consolidarea acestor rutine în activitățile de zi cu zi.
Introducerea modulului pornește de la importanța deprinderilor formate în primii ani de viață. Periajul dentar, alimentația și vizitele preventive la medicul stomatolog sunt comportamente care pot fi încurajate încă de la grădiniță, prin activități accesibile copiilor și prin implicarea familiei.
Noi evenimente de învățare pentru educatori
Până acum, 9.000 de educatori au beneficiat de formare prin cursul „Bune practici în educația parentală”, acreditat ca Program Național Complementar de Ministerul Educației. În acest an școlar, se vor organiza suplimentar evenimente de învățare și schimb de experiență pentru educatori, cu accent pe metode practice de educație timpurie și pe consolidarea colaborării cu părinții.
Aceste întâlniri le vor oferi educatorilor ocazia de a împărtăși experiențe, de a discuta provocările întâlnite în lucrul cu copiii și familiile și de a identifica soluții aplicabile în activitățile de la grădiniță.
Rezultatele programului
„Start în educație” este cel mai amplu program național dedicat educației timpurii, derulat din 2022. Potrivit datelor programului, 1 din 5 copii din medii dezavantajate beneficiază anual de un „Ghiozdănel cu viitor”, iar 1 din 3 grădinițe din România este dotată cu kitul educațional „ABC Grădi”. Totodată, 9 din 10 părinți declară că respectă mai mult drepturile copilului și gestionează mai bine emoțiile copiilor în urma participării la atelierele „Școala Părinților”, iar 1 din 4 educatori beneficiază de formare în educație parentală.
Prin platforma startineducatie.ro, programul pune gratuit la dispoziția părinților și profesioniștilor informații, ghiduri, articole, tutoriale și instrumente dedicate educației timpurii, extinzând accesul la resurse dincolo de comunitățile în care sunt derulate intervențiile directe.
