Bărbat din Grămești, dosar penal după ce soția sa a căzut cu trotineta electrică
Un bărbat din comuna Grămești s-a ales cu dosar penal după ce soția sa, în vârstă de 59 de ani, a căzut cu o trotinetă electrică pe o stradă din localitate și a suferit leziuni la nivelul capului. Evenimentul a avut loc pe 2 noiembrie, în jurul orei 10.55.
Potrivit cercetărilor efectuate de polițiști, femeia se deplasa în calitate de trotinetist pe strada Alexandru cel Bun. La un moment dat, din cauza vitezei neadaptate, aceasta s-a dezechilibrat și a căzut cu fața pe drumul din beton.
Sesizarea a fost făcută prin apel la 112 de către soțul femeii, la ora 10.57, acesta anunțând că soția sa a căzut cu trotineta și a suferit leziuni la nivelul capului.
Victima a fost preluată de ambulanță și transportată la Spitalul din Rădăuți pentru acordarea de îngrijiri medicale, cu diagnosticul de traumatism cranio-facial.
Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.
