XTB: profit cu aproape 300% mai mare în T3 și peste 3 milioane de investitori

X Simona
5 Min Read

XTB raportează un profit net de 49,3 milioane de euro în trimestrul al treilea din 2026, în creștere cu 295,2%

Grupul XTB a încheiat trimestrul al treilea din 2026 cu un profit net consolidat de 49,3 milioane de euro, în creștere cu 295,2% față de aceeași perioadă a anului precedent. Rezultatele marchează cel mai bun an operațional al companiei de până acum, potrivit datelor publicate de grup.

În primele nouă luni ale anului, profitul net consolidat al Grupului XTB a depășit 289,9 milioane de euro, comparativ cu 109,4 milioane de euro în perioada similară din 2025.

Peste 335.000 de clienți noi și aproape 3,14 milioane de investitori în total

XTB a atras peste 335.000 de utilizatori noi în trimestrul al treilea, iar numărul total al clienților a ajuns la aproape 3,14 milioane, cu 64,8% peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. De la începutul anului, grupul a atras aproape 1,04 milioane de clienți noi, depășind în fiecare trimestru ținta de 250.000-290.000 de clienți noi.

Numărul clienților activi a crescut cu 70,3%, până la un nivel record de peste 1,56 milioane, iar activele acestora au ajuns la 12,7 miliarde de euro.

Peste jumătate dintre clienții activi au sub 35 de ani

Investitorii din categoriile de vârstă 25-34 de ani și 35-44 de ani reprezintă majoritatea clienților din portofoliul XTB, respectiv 60,2% din total. Grupul cel mai numeros rămâne cel al persoanelor cu vârste între 25 și 34 de ani, cu 33,7%, în timp ce grupa de vârstă 18-24 de ani a înregistrat cea mai rapidă creștere, de la 16,9% la 19,0%. În total, investitorii sub 35 de ani reprezintă acum mai mult de jumătate din baza de clienți activi.

„Vedem și în România un interes tot mai mare pentru investiții, inclusiv din partea generațiilor mai tinere, care caută soluții mai simple și mai accesibile pentru a începe. Pentru noi, este important ca platforma să răspundă acestei schimbări și să le ofere investitorilor români acces la mai multe tipuri de instrumente, într-un mod cât mai clar și ușor de folosit”, declară Irina Cristescu, General Manager XTB România.

Peste 84% dintre clienții noi aleg acțiuni, ETF-uri sau Planuri de Investiții

XTB avansează spre obiectivul de a deveni o platformă completă de investiții, cu acces la mai multe clase de active. Potrivit datelor, 84,4% dintre noii utilizatori încep cu acțiuni, ETF-uri sau Planuri de Investiții personalizate, în timp ce dependența de produsele CFD tradiționale continuă să scadă. De la începutul anului, clienții XTB au realizat peste 70 de milioane de tranzacții cu acțiuni, ETF-uri și Planuri de Investiții, dublând volumul față de primele trei trimestre ale anului trecut.

La sfârșitul trimestrului al treilea, valoarea totală a activelor deținute de clienți depășea 12,7 miliarde de euro. Acțiunile reprezentau peste 5,8 miliarde de euro, iar ETF-urile aproape 5,3 miliarde de euro, cele două categorii însumând peste 86% din totalul activelor clienților XTB.

Venituri în creștere din acțiuni, ETF-uri și alte instrumente financiare

Acțiunile, ETF-urile și alte instrumente financiare au o contribuție tot mai mare la veniturile XTB. Numai în trimestrul al treilea din 2026, acestea au generat venituri de peste 143,8 milioane de euro, în creștere cu 63,3% față de aceeași perioadă a anului precedent. În primele trei trimestre din 2026, veniturile din această categorie au ajuns la 633,1 milioane de euro, cu 74,5% peste nivelul din perioada similară din 2025.

„Ultimul trimestru a demonstrat că strategia noastră este eficientă și în perioadele de volatilitate crescută a piețelor financiare. În al treilea trimestru piețele au fost mai calme decât în prima jumătate a anului 2026 și, în ciuda acestui fapt, am reușit să obținem rezultate financiare care au depășit așteptările analiștilor. Sunt încrezător că, pe măsură ce continuăm să extindem oferta de produse, vom putea obține rezultate și mai bune”, declară Omar Arnaout, CEO al XTB.

Rezultatele preliminare ale XTB pentru trimestrul al treilea din 2026 sunt disponibile online.

Share This Article