Alexandru Petrescu, Președinte ASF: Nu există piețe puternice fără instituții puternice

X Simona
2 Min Read

Alexandru Petrescu, președintele ASF: fără instituții puternice nu pot exista piețe puternice

Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, a participat la AI Expo Europe 2026, în cadrul AI Governance Stage, la o dezbatere dedicată provocărilor pe care inteligența artificială le aduce în materie de reglementare și guvernanță. Alături de el a fost prezent Valeriu Zgonea, președintele ANCOM.

Potrivit lui Alexandru Petrescu, algoritmii pot influența tot mai multe decizii financiare, iar de aceea progresul tehnologic trebuie să fie însoțit de transparență, responsabilitate și încredere.

În intervenția sa, președintele ASF a evidențiat oportunitățile pe care inteligența artificială le oferă piețelor financiare, de la evaluarea mai precisă a riscurilor și prevenirea fraudelor până la îmbunătățirea serviciilor pentru consumatori. Totodată, el a subliniat importanța unui cadru de reglementare predictibil, a cooperării între autorități și a dezvoltării competențelor necesare pentru supravegherea acestor tehnologii.

„Nu putem avea piețe puternice fără instituții puternice”, a declarat Alexandru Petrescu, adăugând că un principiu trebuie să rămână nealterat: responsabilitatea unei decizii nu poate deveni anonimă odată cu automatizarea procesului prin care aceasta este adoptată.

Președintele ASF a arătat că adaptarea la această transformare presupune deschidere către inovație, discernământ în evaluarea riscurilor și preocupare constantă pentru protecția consumatorilor. În opinia sa, valoarea inteligenței artificiale se va măsura, în cele din urmă, prin beneficiile concrete pe care le aduce economiei și cetățenilor, cu păstrarea responsabilității umane în centrul deciziilor.

Share This Article