Bărbat de 66 de ani din comuna Satu Mare, rănit după o cădere de pe bicicletă
Un bărbat în vârstă de 66 de ani, din comuna Satu Mare, a ajuns vineri, 30 octombrie, la Spitalul Municipal Rădăuți, după ce a căzut de pe bicicletă și s-a lovit la cap.
Accidentul s-a produs în jurul orei 14:15, pe un drum comunal neclasificat de pe raza localității de domiciliu. Potrivit verificărilor efectuate de polițiști, bărbatul s-a dezechilibrat în timp ce se deplasa cu bicicleta, a căzut și a suferit leziuni la nivelul capului.
Bărbatul a fost găsit căzut de un localnic, care a sunat la 112 și a solicitat intervenția unei ambulanțe. Echipajul medical l-a preluat și l-a transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a fost diagnosticat preliminar cu traumatism cranio-cerebral și a primit îngrijiri medicale de specialitate.
În urma discuțiilor purtate cu soția acestuia, a reieșit că bărbatul suferea de afecțiuni cardiace și nu era consumator de băuturi alcoolice, existând posibilitatea ca acestuia să i se fi făcut rău în timp ce se deplasa cu bicicleta.
Din cauza leziunilor suferite și a faptului că primea îngrijiri medicale, bărbatul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest. Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
