Reforma protestantă, declanșată de finanțarea construcției Bazilicii San Pietro
Pe 31 octombrie 1517 este considerată prima zi a Reformei. În ajunul Zilei Tuturor Sfinților, Martin Luther, un călugăr augustinian în vârstă de treizeci și patru de ani, și-a afișat celebrele 95 de teze pe ușa bisericii Schlosskirche din orașul saxon Wittenberg.
Elementul care a declanșat provocarea istorică a lui Luther la adresa Bisericii de la Roma a fost decizia papei Leon al X-lea de a finaliza reconstrucția catedralei San Pietro, un loc sfânt ce data din epoca Romei antice și care ajunsese în ruină. Problema nu era atât lucrarea în sine, cât felul în care papa propunea să o finanțeze.
Bazilica San Pietro era unul dintre locurile sfinte ale creștinismului, deoarece se presupunea că adăpostește mormântul apostolului Petru, care murise în jurul anului 67. Primul monument cunoscut, un edicul sau altar pentru o mică statuie, fusese construit în jurul anului 170, iar ulterior împăratul Constantin ridicase o bazilică peste acesta. De-a lungul secolelor s-au succedat mai multe biserici pe acest loc, dar până în secolul al XV-lea ajunseseră în ruină. Papa Nicolae al V-lea hotărâse atunci construirea unei catedrale fără rival, care urma să poarte numele Bazilica San Pietro, în onoarea fondatorului Bisericii.
Nicolae a murit în 1455, iar reconstruirea Bazilicii San Pietro a început abia în 1506, sub pontificatul lui Iuliu al II-lea. Când Leon al X-lea a devenit papă, în 1513, clădirea era finalizată doar parțial. Noul pontif a decis să continue proiectul și, având la îndemână artiști precum Rafael, se confrunta cu o singură problemă majoră: banii.
Pentru a strânge fondurile necesare noii bazilici, Leon al X-lea a recurs la vânzarea indulgențelor pentru eliberarea sufletelor din Purgatoriu. Papa a apelat la episcopi din întreaga Europă, cerându-le să găsească cumpărători. Un agent de vânzări s-a dovedit deosebit de energic: Johann Tetzel, un călugăr dominican german desemnat de arhiepiscopul din Mainz să se ocupe de vânzarea indulgențelor.
Biserica era sufocată de simonie, nepotism, venalitate și corupție de un secol, dar aflarea cinicului program de vânzări al lui Tetzel a fost ultima picătură pentru Luther, un călugăr care preda la Universitatea din Wittenberg. Revoltat de fărădelegile comise de Biserică, începând cu cele ale lui Tetzel, acesta a jurat: „Cu voia lui Dumnezeu, am să-i găuresc butoiul!” Apoi a bătut în cuie cele 95 de teze pe ușa bisericii din Wittenberg.
Tezele lui Luther, scrise în latină, criticau doar indirect politica papală, subliniind în același timp viața spirituală din cadrul Bisericii. Luther susținea că grația divină nu poate fi obținută ușor, ci trebuie câștigată prin credință adevărată și suferință. Pentru a se asigura că tezele vor fi citite și de persoane superioare ierarhic, nu doar de copiii de altar, a trimis copii către arhiepiscopul de Mainz. Datorită tiparului, aflat în plin avânt, tezele au intrat apoi în circulație în mare parte a Europei.
Astfel, construirea celui mai grandios monument al Bisericii Catolice a declanșat explozia care avea să divizeze Biserica pentru totdeauna.
