Cupa Mușatinilor, ediția a VI-a
Campionatul de fotbal masculin „Cupa Mușatinilor” a ajuns anul acesta la cea de-a șasea ediție, reunind tineri din parohiile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Competiția are ca deviză „Mens sana in corpore sano” – „Minte sănătoasă în corp sănătos” – și promovează practicarea sportului, spiritul de echipă și respectul reciproc.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, etapa finală s-a desfășurat la Academia de Fotbal „Mihai Roman” din Vicovu de Sus. Organizarea a fost asigurată de Sectorul Catehizare, Tineret și Educație pentru viață – Departamentul Activități de tineret (ATOS) și Tabere, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava.
Cinci echipe în faza eparhială
După etapele desfășurate la nivelul protopopiatelor, cinci echipe s-au calificat pentru faza eparhială: „Ștefăniștii” din Câmpulung Moldovenesc, „Viitorul Soloneț”, „Vicovu de Sus”, „Olimpia Dolhești” și „Pecete Cumpărătura”. Cele zece partide disputate în sistemul fiecare cu fiecare au oferit momente de emoție și confruntări echilibrate, unele meciuri fiind decise la loviturile de departajare, după ce timpul regulamentar s-a încheiat la egalitate.
Trofeul celei de-a șasea ediții a fost câștigat de echipa „Ștefăniștii”, reprezentanta Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc. Organizatorii și-au propus prin această competiție „să încurajeze mișcarea, interacțiunea directă, spiritul de echipă și disciplina”, ca alternative sănătoase la sedentarism și la timpul îndelungat petrecut de tineri în mediul online.
„Fair-play, responsabilitate, respect”
Arhid. Paul Vlăduț Lungu, consilier eparhial în cadrul Sectorului Catehizare, Tineret și Educație pentru viață, a vorbit despre importanța continuării activităților sportive dedicate tinerei generații. „Campionatul de astăzi își propune să se adreseze tinerilor și preoților din parohii și are ca scop promovarea sportului și a fotbalului, a responsabilității și a lucrului în echipă. Este foarte important să continuăm astfel de activități, întrucât acestea au un foarte mare impact pentru tineri. Cuvintele de bază ale acestui campionat sunt fair-play-ul, responsabilitatea, respectul”, a declarat acesta, felicitând echipa câștigătoare și invitând tinerii și preoții să se implice într-o viitoare ediție.
Pr. Ionel Doru Budeanu, protoiereu al Protopopiatului Suceava I, a evidențiat bucuria întâlnirii și respectul dintre echipe. „Am văzut echipe care, deși au fost cele câștigătoare, când au ieșit de pe teren, i-au felicitat pe colegii cu care au jucat. De aceea m-a impresionat foarte mult acest spirit de fair-play și nădăjduiesc ca această acțiune să continue în fiecare an și să adune tot mai mulți competitori care să promoveze sportul, sănătatea, minte sănătoasă într-un corp sănătos”, a spus acesta.
Dimitrie Baru, președintele Academiei de Fotbal „Mihai Roman”, care a găzduit competiția, și-a exprimat aprecierea față de organizatori. „Aș vrea să felicit, în primul rând, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților pentru o astfel de inițiativă, o inițiativă lăudabilă, care vine în sprijinul tinerilor. Este foarte important să-i scoatem din fața ecranelor, să-i aducem către mișcare și, de ce nu, mai aproape de Biserică”, a afirmat el.
Premii pentru participanți
La buna desfășurare a partidelor a contribuit și arbitrul Eusebiu Ilaș, care a participat la edițiile anterioare atât ca jucător, cât și ca arbitru. „Mă bucur mult că tinerii și delegații echipelor înțeleg că este o competiție bazată pe respect, pe fair-play și mă bucur că și copiii ne respectă fiecare decizie. Așteptăm și în următorii ani cât mai mulți copii, cât mai multe parohii să se înscrie”, a declarat acesta.
La încheierea campionatului, organizatorii au oferit premii și distincții participanților care s-au remarcat prin calitățile lor sportive, fiind evidențiate atât performanțele individuale, cât și rezultatele obținute de echipe. Au fost adresate felicitări tuturor participanților, antrenorilor, arbitrilor și celor care au contribuit la buna desfășurare a acestei ediții, cu nădejdea că întrecerea sportivă va reuni și în anii următori cât mai mulți tineri din parohiile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
