Premiera „Visul unei nopți de vară” la Teatrul „Matei Vișniec” Suceava, cu casa închisă

X Simona
2 Min Read

Premiera „Visul unei nopți de vară” de la Teatrul „Matei Vișniec” Suceava se joacă cu casa închisă

Premiera spectacolului „Visul unei nopți de vară”, în regia lui Vladimir Anton, va avea loc pe scena Teatrului Municipal „Matei Vișniec” din Suceava vineri și sâmbătă, 23 și 24 octombrie, de la ora 19.00, ambele reprezentații urmând să se joace cu casa închisă. Anunțul a fost făcut de managerul teatrului, actorul Adrian Păduraru, în cadrul unei conferințe de presă la care au participat regizorul Vladimir Anton, actorii și echipa de producție.

„Biletele s-au epuizat în câteva zile de la punerea lor în vânzare. Jucăm cu casa închisă ambele reprezentații, motiv pentru care vă suntem recunoscători și vă așteptăm să ne bucurăm de teatru”, a declarat Adrian Păduraru.

Pentru cei care nu au mai prins bilete la premieră, luna noiembrie aduce două reprezentații suplimentare, pe 5 și 14 noiembrie, de la ora 19.00. Biletele pot fi achiziționate de la casieria teatrului sau online.

Spectacolul este o adaptare după traducerile realizate de Nina Cassian, Dan Grigorescu și Ștefan Octavian Iosif. Scenografia este semnată de Andrei Dinu, asistat de Ruxandra Preda, lighting designul de Costi Baciu, coregrafia de Gabriel Scalschi, iar conceptul afișului de Emilia Ѐgei.

Din distribuție fac parte Cătălin Ștefan Mîndru, Cristina Florea, Cosmin Panaite, Clara Popadiuc, Răzvan Bănuț, Maria Teișanu, Diana Lazăr, Iulian Burciu, Bogdan Amurăriței, Alexandru Marin, Ciprian Mistreanu, Costin Bucătaru, Costel Grămadă, Eliza Cîrșmariu, Tamara Ursache, Teodora Ursan și Iarina Formagiu. Spectacolul este recomandat persoanelor cu vârsta de peste 14 ani.

Share This Article