Primarul Bogdan Loghin s-a închinat la racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou, ajunsă la Mănăstirea Bogdana din Rădăuți
Primarul municipiului Rădăuți, Bogdan Loghin, s-a închinat la racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, care a ajuns astăzi în pelerinaj la Mănăstirea Bogdana din Rădăuți.
Evenimentul a prilejuit un moment de rugăciune și reculegere pentru credincioșii care au venit să se închine la moaștele sfântului ocrotitor al Bucovinei.
„Astăzi, Mănăstirea Bogdana din Rădăuți a devenit un loc de rugăciune, liniște sufletească și profundă trăire spirituală, cu prilejul trecerii raclei cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava prin eparhiile județului Suceava. Am avut bucuria și onoarea de a fi prezent la acest moment deosebit, alături de credincioșii care au venit să se închine și să se roage, cu speranță și evlavie, la moaștele sfântului ocrotitor al Bucovinei”, a transmis Bogdan Loghin.
Primarul a subliniat importanța unor astfel de momente pentru comunitate. „Astfel de momente ne reamintesc de puterea credinței, de importanța tradițiilor care ne unesc și de valorile spirituale pe care avem datoria să le păstrăm și să le transmitem mai departe. Fie ca Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava să ne ocrotească pe toți, să ne dăruiască sănătate, pace în suflete și puterea de a rămâne uniți în jurul valorilor care ne definesc ca oameni și comunitate. Doamne, ajută!”, a mai spus edilul.
