Sindicatul ACET Suceava amenință cu proteste și cere celor două Palate să pună capăt disputelor politice
Sindicatul din cadrul ACET Suceava, operatorul regional de apă și canalizare, a intervenit ferm în conflictul legat de schimbarea conducerii companiei. În cadrul unei conferințe de presă susținute astăzi, liderul sindical Aurel Jescu a transmis un ultimatum celor două Palate — Consiliul Județean și Primăria municipiului Suceava — să ajungă cât mai repede la o înțelegere, altfel sindicaliștii vor declanșa mișcări de protest.
„Lucrez aici de 40 de ani. Prin ceea ce trecem noi astăzi nu am trecut niciodată. Nu știu dacă s-a mai întâmplat așa ceva la vreo companie. Am o rugăminte foarte mare: cele două Palate, Consiliul Județean și Primăria municipiului Suceava, să ajungă la un consens, să ajungă la o înțelegere. Am colegi care mă sună: domnul Jescu, cine este astăzi director la ACET Suceava? Domnul X peste două zile vine domnul Y. Bătălia e pentru salariile din Consiliul de Administrație. Aici e bătălia”, a declarat Aurel Jescu.
Liderul sindical a subliniat că un muncitor din ACET Suceava care lucrează cu târnăcopul și hârlețul câștigă mai mult de trei salarii pe economie și a relatat o discuție avută cu un coleg de la AJAC, căruia i-a explicat personal motivul real al disputei. Potrivit acestuia, colegul „a pus capul jos și nu a răspuns”, răspunsul fiind, în viziunea sa, salariile din Consiliul de Administrație.
Sindicaliștii au anunțat că, în lipsa unei înțelegeri, vor organiza acțiuni de protest: aproximativ 100 de oameni ar urma să facă zilnic naveta între Consiliul Județean și Primăria Suceava, până când nemulțumirile vor ajunge la secretarii de stat și chiar la Președinție. „Nu se mai poate așa ceva. Stop politizării ACET. Pentru funcția de director general nu a fost niciodată chestia asta. E pentru prima dată când au intrat partidele să-și pună director la ACET. Aici trebuie tehnicieni, ingineri. Avem specialiștii noștri, avem patru directori cu experiență foarte mare în spate și pe domeniu”, a mai spus liderul de sindicat.
Reprezentanții angajaților s-au plâns că, în ultimele șase luni, nimeni din conducere nu s-a consultat cu ei, că salariile sunt foarte mici și că este nevoie de achiziții de utilaje și instalații, precum și de angajări, în condițiile în care ACET trebuie să preia rețelele de apă și canalizare din mai multe localități. „Noi astăzi suntem ai nimănui”, au afirmat sindicaliștii.
Aceștia au apreciat însă numirea noului director general, inginerul Mircea Ovadiuc, despre care au spus că este inginer în cadrul companiei de peste 30 de ani și a fost director tehnic, cunoscând sistemul.
