Festivalul Toamnei la Școala Gimnazială Vatra Moldoviței

X Simona
1 Min Read

Festivalul Toamnei, sărbătoare a roadelor și a educației ecologice la Școala Gimnazială Vatra Moldoviței

Școala Gimnazială Vatra Moldoviței derulează în această săptămână Programul Național „Săptămâna Verde”. Luni, 19 octombrie, la inițiativa clasei a VIII-a și a profesoarei Laura Trufan, cu implicarea tuturor claselor primare și gimnaziale, s-au desfășurat activitățile Proiectului educativ „Festivalul Toamnei”.

Evenimentul a reunit roadele toamnei, mâncăruri tradiționale specifice zonei, costum popular, dansuri populare, cântece și voie bună, într-o activitate cu impact în comunitatea școlară.

„Astăzi am celebrat nu doar bogăția și culorile nostalgice ale acestui anotimp, ci am reflectat mai profund la responsabilitatea pe care o avem față de natură și mediul înconjurător. Toamna este prin excelență anotimpul roadelor, al recunoștinței și al cooperării. În mod similar, educația ecologică reprezintă cultivarea unor semințe ale respectului pentru planetă, ale căror roade le vor culege generațiile viitoare. Roadele toamnei, mâncăruri tradiționale, specifice zonei noastre, costum popular, dansuri populare, cântec și voie bună – iată ingredientele unei activități cu impact în comunitatea noastră școlară!”, a transmis directoarea școlii, prof. Monica-Georgeta Colban.

Coordonator de proiect este prof. Laura Trufan, sprijinită de consilierul educativ, prof. Ancuța Negură.

Share This Article