Viceprimarul Cușnir: Proiectul privind reducerea abonamentului de parcare nu era votabil și intră în transparență decizională
Viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că proiectul inițiat de consilierii PSD, printre care și el, privind reducerea abonamentului anual de parcare de la 500 la 100 de lei nu era votabil, întrucât trebuia mai întâi să fie lansat în dezbatere publică.
„Era evident faptul că acest proiect de pe ordinea de zi intră în transparență decizională. Am avut discuții. Fiind modificare de preț, intră în transparență decizională. Este adevărat. Un proiect de hotărâre pe care l-am semnat și eu și îl susțin în continuare alături de colegii mei”, a afirmat Cușnir.
Potrivit acestuia, proiectul a fost depus la sfârșitul lunii iulie, iar până la începutul lunii octombrie serviciile de specialitate din primărie trebuiau să emită un raport, pe care l-au emis. Secretarul general a solicitat un document comun, iar la acesta se lucra în momentul respectiv.
„Indiferent de ce spune acest document comun, acest proiect de hotărâre intră în transparență decizională. Indiferent de votul, dacă ar fi avut loc sau nu votul astăzi în Consiliul Local, acest document trebuie să intre în transparență decizională. Deci, dacă ședința de Consiliul Local de astăzi ar fi continuat, acest proiect nu ar fi fost supus la vot, nu ar fi fost votabil”, a explicat viceprimarul.
Cușnir a criticat modul în care colegii săi au forțat ca proiectul să meargă mai repede decât parcursul legal și firesc, apreciind că astfel președintele Consiliului Județean, Șoldan, a fost pus într-o ipostază complicată. De asemenea, el a menționat că PSD a ieșit sâmbătă cu un comunicat de presă pe această temă, deși proiectul nu putea fi votat.
„Nu pot să asist la această alianță nenaturală. În condițiile în care președintele partidului spune că nu pot să susțin prin vot agenda unei alte tabere politice, eu nu pot să asist la o alianță în Consiliul Local”, a mai declarat Dan Ioan Cușnir.
