Centrul de Sănătate Mintală și Prevenirea Adicțiilor de la Spitalul din Rădăuți, aprobat spre finanțare
Proiectul privind construirea unui Centru de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor în cadrul Spitalului Municipal „Sfinții Doctori Cosma și Damian” din Rădăuți a fost inclus pe lista intermediară a proiectelor aprobate spre finanțare în cadrul Programului Sănătate 2021–2027.
Potrivit managerului instituției, Bogdan Alupoaie, proiectul a fost admis în etapa de evaluare tehnică și financiară, obținând 91 de puncte.
Valoarea totală a investiției este de 6,92 milioane de lei, din care 4,23 milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă eligibilă.
Viitorul centru va fi destinat persoanelor adulte și va permite dezvoltarea serviciilor de sănătate mintală, prevenirea și tratarea adicțiilor, prin amenajarea unor spații moderne pentru evaluare, consiliere, asistență psihiatrică, psihologică și activități terapeutice.
„Este un pas important în direcția realizării unei investiții de care comunitatea noastră are nevoie. Dincolo de valoarea financiară a investiției, acest proiect răspunde unei realități pe care nu o putem ignora: problemele de sănătate mintală și dependențele afectează nu doar persoanele care se confruntă cu ele, ci și familiile și comunitățile din care acestea fac parte. Ne dorim ca fiecare persoană care are nevoie de sprijin să poată găsi, cât mai aproape de casă, servicii medicale specializate”, a transmis Bogdan Alupoaie.
Managerul spitalului a precizat că rezultatul comunicat reprezintă o etapă importantă, urmând ca procedura de finanțare să continue potrivit calendarului programului, după finalizarea perioadei de contestații.
„Mulțumim tuturor celor care au contribuit la pregătirea și susținerea acestui proiect, precum și autorităților locale pentru sprijinul acordat. Suntem convinși că peste ani acest centru va fi privit ca o investiție necesară și vizionară, prin care Municipiul Rădăuți a ales să răspundă cu responsabilitate și maturitate unei provocări majore de sănătate publică. Continuăm să construim, cu responsabilitate, un spital mai bine pregătit să răspundă nevoilor comunității”, a mai declarat Bogdan Alupoaie.
