Cristina Cioran o critică pe Valerie Lungu după ce a împins-o pe Mirela Vaida

X Simona
2 Min Read

Cristina Cioran o critică dur pe Valerie Lungu după incidentul de la Asia Express

Tensiunile din cadrul emisiunii Asia Express au escaladat după ce Irina Fodor le-a anunțat pe concurente că, timp de două zile, acestea vor forma echipe noi alături de alți participanți. Unul dintre primele conflicte care au atras atenția publicului este cel dintre Mirela Vaida și Valerie Lungu.

Imaginile difuzate în promo-ul emisiunii, în care Valerie Lungu apare împingând-o pe Mirela Vaida, au stârnit numeroase reacții în mediul online. Influencerița a fost criticată de telespectatori pentru comportamentul său.

Printre cei care și-au exprimat dezaprobarea se numără și Cristina Cioran, cunoscută prezentatoare de televiziune. Aceasta a comentat public incidentul pe rețelele de socializare.

„Ați văzut emisiunea Asia Express aseară? Dacă da, vreau să comentăm! Păi, așa ceva e posibil? E posibil ca această Valeria să se comporte în asemenea hal? Faza e că mie mi-a plăcut de ea în tot concursul, că este ambițioasă, că e dată naibii, așa, dar să ajungi să împingi pe cineva și să faci rău voit mi se pare de netolerat. Încă nu-mi vine să cred cum o fată atât de frumoasă și de finuță poate să fie atât de respingătoare. Mă gândeam că, odată cu frumusețea, vine și o relaxare, vine și o ușurință, în niciun caz atâta ură adunată într-un chip frumos… Pe de altă parte, această Valeria nu știe cum sunt fanii Mirelei Vaida! Valeria, dragă, ți-ai pus în cap o masă de fani super loiali, care o iubesc pe Mirela! Iar Mirela poate să fie cât de bossy vrea, e totuși cineva! Pe când această pișcoată…”, a scris Cristina Cioran.

Share This Article