Incident în Rădăuți: Tânără cu afecțiuni psihice, implicată în furtul unei biciclete
La data de 11 octombrie, în jurul orei 14:00, o patrulă de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți a fost sesizată direct de un bărbat în vârstă de 20 de ani, din Rădăuți, cu privire la faptul că bicicleta sa, lăsată în dreptul unei cafenele din localitate, a fost furată.
În urma sesizării, lucrătorii de poliție s-au deplasat în zona centrală a municipiului. Pe strada 1 Mai, în dreptul sensului giratoriu, patrula a observat o persoană de sex feminin care se deplasa pe o bicicletă ce corespundea descrierii vehiculului reclamat ca furat.
S-a procedat la efectuarea semnalului de oprire, iar persoana s-a conformat. În urma legitimării, s-a stabilit că este vorba despre o tânără în vârstă de 21 de ani, din Rădăuți, cunoscută de către lucrătorii de poliție ca având afecțiuni psihice. Bicicleta sustrasă a fost recuperată.
Întrucât starea psiho-fizică a tinerei nu a permis colaborarea cu lucrătorii de poliție, aceasta a fost condusă la Spitalul Municipal Rădăuți, unde medicul de gardă a constatat necesitatea internării sale în cadrul Secției de Psihiatrie.
Bicicleta a fost predată proprietarului, care a declarat că nu dorește să depună plângere pentru infracțiunea în cauză. Cu toate acestea, în cauză urmează a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de „Furt”, faptă prevăzută de art. 228, alin. 1 din Codul Penal.
