Incendiu la Marginea: 15 hectare afectate, a treia zi de intervenții

X Simona
1 Min Read

Incendiul din fondul forestier Marginea, sub control după trei zile de intervenții

Pompierii militari, lucrătorii silvici și membrii serviciului voluntar pentru situații de urgență continuă, pentru a treia zi consecutiv, misiunea de lichidare a focarelor ascunse de la incendiul izbucnit în zona împădurită administrată de Ocolul Silvic Marginea.

Potrivit informațiilor disponibile, incendiul a pornit vineri dimineață și a fost localizat încă din prima zi, flăcările fiind împiedicate să se extindă. Suprafața afectată este de aproximativ 15 hectare.

Focul s-a manifestat atât subteran și la litieră, cât și la coronamentul unor arbori. Deoarece stratul de litieră este foarte gros, de peste 30-40 de centimetri, incendiul continuă să ardă în subteran, alimentat și întreținut de turba din componența litierei.

Cu ajutorul dispozitivelor specifice de intervenție, pompierii răscolesc și inundă suprafețele fumegânde pentru ca incendiul subteran să fie lichidat. Nu sunt înregistrate victime, iar misiunea forțelor de intervenție continuă până la stingerea tuturor focarelor ascunse.

Share This Article