Deputatul Ghervazen Longher, ales în Prezidiul Consiliului Mondial al Diasporei Poloneze
Deputatul Ghervazen Longher a fost ales membru în Prezidiul Consiliului Mondial al Diasporei Poloneze, în cadrul Adunării Generale de dare de seamă și alegeri a organizației, desfășurată în zilele de 9–10 octombrie, la Bruxelles.
Cu această ocazie au fost alese noile structuri de conducere ale Consiliului pentru următorul mandat. În funcția de președinte a fost ales Frank Spula, din Statele Unite ale Americii, iar în funcțiile de vicepreședinți au fost aleși Tadeusz Pilat, din Suedia, și Dominik Roszak, din Canada.
De asemenea, au fost aleși secretarul, trezorierul și șapte membri ai Prezidiului, printre care se află și Ghervazen Longher.
Consiliul Mondial al Diasporei Poloneze este o federație de organizații care reunesc comunitățile poloneze și polonezii din afara granițelor Poloniei, având ca scop reprezentarea intereselor comune ale acestora în întreaga lume.
Alegerea lui Ghervazen Longher de către delegați în componența Prezidiului Consiliului Mondial al Diasporei Poloneze reprezintă o recunoaștere a experienței sale îndelungate în conducerea organizației comunității poloneze din România, precum și a implicării sale în mișcarea poloneză internațională.
Ghervazen Longher deține, de asemenea, funcția de vicepreședinte al Uniunii Europene a Comunităților Diasporei Poloneze.
