Banometru, zece ani de sfaturi financiare pentru români

X Simona
4 Min Read

Zece ani de educație financiară: schimbările produse de programul Banometru în comportamentul românilor

Un studiu național realizat după un deceniu de activitate a programului gratuit de educație financiară Banometru evidențiază diferențe semnificative între participanți și populația generală în privința planificării financiare, economisirii și încrederii în viitorul economic. Cercetarea, lansată la împlinirea a 10 ani de la înființarea programului, în 2016, compară trei grupuri: populația generală, participanții aflați la intrarea în program și foștii participanți, evaluați la cel puțin 12 luni după încheierea acestuia.

Programul Banometru, dezvoltat de Asociația Educație pentru Viața Reală (AEVR) cu susținerea ING Bank România, a ajuns în cei zece ani la aproximativ 350.000 de participanți și a furnizat 15.569 de ore de coaching financiar. Pentru 70% dintre beneficiari, acesta a reprezentat primul contact cu educația financiară.

Între 2021 și 2026, participanții au raportat peste 8,18 milioane de lei mobilizați: 3,86 milioane de lei datorii rambursate, 2,49 milioane de lei economii constituite și 1,84 milioane de lei venituri suplimentare.

Planificare financiară: de la 36% la 67%

Una dintre cele mai importante concluzii ale studiului vizează planificarea financiară. În rândul populației generale, doar 40% dintre respondenți declară că au un plan financiar pentru următoarele 12 luni. În cazul foștilor participanți Banometru, procentul ajunge la 67%, în timp ce la intrarea în program era de doar 36%.

Diferențe apar și în administrarea banilor de zi cu zi. Doar 43% dintre români urmăresc cel puțin parțial un buget, comparativ cu 52% dintre foștii participanți Banometru și 33% la începutul programului.

Economisire și rezerve financiare

Doar 42% dintre români economisesc pentru obiective pe termen lung. În rândul participanților Banometru, proporția crește la 66%, față de 42% la intrarea în program. Aproape jumătate dintre foștii participanți au rezerve suficiente pentru cel puțin trei luni, comparativ cu doar un sfert dintre participanți înainte de intrarea în program.

De asemenea, 44% dintre foștii participanți spun că pot acoperi fără dificultăți o cheltuială neprevăzută de 2.400 de lei, comparativ cu 28% înainte de participare. Doar 56% dintre români declară că le rămân bani disponibili la finalul lunii. În rândul participanților Banometru, procentul urcă la 62%, comparativ cu 47% la momentul intrării în program.

Încredere în viitorul financiar și acțiuni concrete

70% dintre foștii participanți consideră că acțiunile pe care le fac astăzi contribuie la siguranța lor financiară viitoare, comparativ cu 45% în rândul populației generale și 51% înainte de participarea în program. Totodată, 82% dintre foștii participanți au făcut cel puțin o acțiune concretă pentru a-și crește veniturile, față de 44% în rândul celor care nu au participat niciodată la un astfel de program.

Participanții evaluează mai bine propria evoluție financiară, cu un scor mediu de 5,81 din 10, comparativ cu 5,02 în grupul reprezentativ pentru populația generală și 4,36 la intrarea în program.

Studiul „Banometru – 10 ani. În papucii tăi financiari” a fost realizat de Claudia Petrescu, Cercetător Științific în cadrul Institutului de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române, și Raluca Șandru, cadru didactic la Facultatea de Business a Universității Babeș-Bolyai, cu contribuția Silviei Mișu, Director Dezvoltare și Inovare AEVR. Cercetarea utilizează indicatori și repere metodologice OECD/INFE.

Rezultatele au fost prezentate în cadrul unui eveniment aniversar moderat de jurnalistul Cătălin Striblea, la care au participat Violeta Alexandru, Senator și Președinta Comisiei Parlamentare pentru Aderarea României la OCDE, Paul Dumitru, Responsabil Programe în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară, Claudia Petrescu, Corneliu Ionescu, președinte și fondator AEVR, și Alexandra Maier Ranetti, Sustainability Manager ING Bank România.

Share This Article