Program european de îngrijire la domiciliu pentru 108 vârstnici din Adâncata
Un număr de 108 persoane vârstnice din comuna Adâncata, aflate în stare de vulnerabilitate, beneficiază de îngrijire la domiciliu în cadrul unui program european derulat de administrația locală. Potrivit primarului Viorel Cucu, programul se desfășoară pe o perioadă de trei ani, iar anual sunt incluse în îngrijire câte 36 de persoane.
„În fiecare an avem în îngrijire câte 36 de persoane. În total sunt 108. Sunt persoane de peste 60 de ani cu pensie minimă. Pentru îngrijire la domiciliu avem asistent medical generalist, psiholog, avem doi terapeuți și inclusiv asistent medical comunitar. Pentru cine are nevoie de îngrijire mai atentă avem și îngrijitori specializați. Fiecărei persoane inclusă în acest program i se face câte o fișă cu datele personale și i se cere acceptul pentru intervalul orar când poate fi vizitată. Personalul de îngrijire are program de patru ore pe zi și atunci trebuie să faci un program de vizite astfel încât omul să nu se simtă stingherit când te duci la el acasă”, a explicat Viorel Cucu.
Programul beneficiază de o finanțare europeană în valoare de 700.000 de euro, sumă care acoperă salariile personalului și serviciile oferite celor 108 persoane vulnerabile.
„Scopul acestui program este îmbunătățirea stării de sănătate a beneficiarilor astfel încât să-i facem viața mai bună și să-i dăm mai mult optimism”, a mai declarat primarul Viorel Cucu.
