Tânăr de 22 de ani din Brodina, cercetat penal după ce a condus băut și agresiv în Rădăuți
Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Brodina, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști în timp ce conducea un autoturism sub influența alcoolului pe raza municipiului Rădăuți. Evenimentul a avut loc în seara zilei de 1 octombrie 2026, în jurul orei 22:26.
Potrivit informațiilor, o patrulă de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți se afla pe strada Spitalului, moment în care a observat un autoturism marca Audi al cărui șofer manifesta un comportament agresiv în trafic. Mai exact, în momentul în care a virat la dreapta pe strada Ștefan cel Mare, tânărul ar fi patinat excesiv roțile autoturismului, chiar în fața oamenilor legii.
Polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire, folosind mijloacele acustice și luminoase, iar conducătorul auto s-a conformat. La volan a fost identificat un tânăr de 22 de ani, din comuna Brodina, care se afla singur în autoturism. Verificările au arătat că mașina avea inspecția tehnică periodică și polița RCA valabile.
În timpul discuțiilor cu polițiștii, aceștia au constatat că tânărul emana halenă alcoolică, astfel că a fost testat cu aparatul alcooltest. Rezultatul a indicat o concentrație de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a fost de acord cu recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei exacte.
Polițiștii i-au reținut permisul de conducere în baza prevederilor OUG 195/2002, pentru comportamentul agresiv în trafic, fiind eliberată inițial o dovadă înlocuitoare cu drept de circulație. Ulterior, prima dovadă a fost retrasă, iar în baza dosarului penal a fost eliberată o dovadă fără drept de circulație.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută de articolul 336, alineatul 1 din Codul penal.
